(VIDEO) Usatîi dă în vileag actele de corupție din Moldova. Filmul „Moldova. Teritoriul fărădelegii” a fost publicat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Filmul documentar „Moldova. Teritoriul fărădelegii”, realizat de președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost publicat în această dimineață pe pagina de Facebook a politicianului. Documentarul cu o durată de peste 3 ore, include documente, convorbiri telefonice, inclusiv probe audio și relatează despre cât costă fabricarea unui dosar penal în Republica Moldova și ce tarife percep procurorii corupți de orice nivel pentru aceste „servicii”.

Potrivit așteptărilor politicianului, după apariția acestuia, urmează să se autosesizeze instituțiile internaționale vizate, în condițiile în care acesta aduce probe precum că „procurorii, polițiștii, judecătorii din Republica Moldova vând informație secretă ce ține de structurile din alte state”. „Vă dați seama ce o să facă după asta Interpolul de la Lion, ce o să facă după asta alte servicii. Lor sigur nu o să le placă. Ei cam înțeleg ce se întâmplă la noi în Moldova”, a menționat Renato Usatîi în cadrul unei conferințe de presă.

Vedeți și: (VIDEO) Usatîi va publica deseară documentarul „dosarelor la comandă și tarifele procurorilor corupți”. Cui îi este dedicat și ce așteptări are

Cât ține de structurile naționale de forță, președintele „Partidului Nostru” este mai puțin optimist. Acesta susține că „nu se vor autosesiza pentru că trebuie să se autosesizeze împotriva tuturor”. „Imaginați-vă că Viorel Morari dă indicații să se pornească dosar penal pe numele lui, ori procurorul Busuioc spune: „tovarăș Harunjen, pornește-mi un dosar ca să arătăm la oameni ca facem oleacă de „dvijenie” (n.r. mișcare)”. N-o s-o facă”, mai spunea atunci politicianul.

Vedeți și: (VIDEO) Filmul despre dosarele la comandă și „tarifele” procurorilor, tot mai aproape. Probele nu mai încap în casa lui Usatîi

Anterior, atunci când anunțase despre pregătirea filmului, Renato Usatîi spunea: „Este important că în baza acestor materiale veți afla cât costă astăzi intentarea unui dosar penal, cât costă alte servicii la comandă, vreau să știți cât costă astăzi serviciile procurorului Vitalie Busuioc, cât costă Viorel Morari, cât costă Harunjen, toate acestea vor fi bazate pe probe. Știm cu toții că sunt corupți, dar ceva clar, cu date, evenimente etc., așa ceva în Moldova încă nu a făcut nimeni”.

Vedeți și: Renato Usatîi se apucă de regie. Va realiza un documentar despre fabricarea dosarelor la comandă și tarifele procurorilor corupți


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...