(VIDEO) Proiect ambițios marca Elon Musk: Zbor de la New York la Shanghai în 30 de minute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vizionarul Elon Musk, cunoscut pentru proiectele sale ambițioase, precum colonizarea planetei Marte, plănuiește să construiască o rachetă capabilă să călătorească în orice punct de pe Pământ în mai puțin de o oră.

Dacă ideea pe care Elon Musk a prezentat-o va deveni realitate, o călătorie între New York și Shanghai va fi făcută în 30 de minute. Acest anunț surpriză dezvăluie faptul că planurile antreprenorului în ceea ce privește industria aerospațiala nu include doar proiecte prin care își propune să viziteze alte planete, ci și proiecte care se concentrează pe călătoria întraplanetară prin intermediul rachetelor, conform Bloomberg.

„Dacă suntem capabili să ajungem pe Marte, de ce să nu călătorim și pe Terra prin intermediul rachetelor?”, a declarat Musk la cel de-al 68-lea Congres Internațional de Astronautică, desfășurat în Adelaide, Australia.

Spre finalul prezentării, cei care au luat parte la conferință au putut vedea, într-o animație, cum o rachetă este lansată de pe o platformă situată pe apă, din zona orașului New York, parcurgând distanta până în Shanghai în aproximativ jumătate de ora.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...