(VIDEO) Pompierii efectuează controale la biserici. Mai multe locașuri nu respectă regulile anti-incendiu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pompierii efectuează controale de specialitate în bisericile din Republica Moldova. Scopul raziilor este de a preveni incendiile în lăcaşele sfinte în preajma sărbătorilor de Paşti.

Astfel peste 1.400 de edificii de cult au fost supuse verificărilor, iar responsabilii sunt obligați să înlăture încălcările depistate de către pompieri, până în noaptea Învierii.

În urma controalelor, angajaţii serviciului au stabilit că unele lăcaşe utilizează reţele electrice defecte, iar elementele constructive ale acoperişului nu sunt supuse tratării cu soluţii ignifuge. În mai multe biserici lipsesc mijloacele de primă intervenţie.

Pompierii recomandă enoriaşilor să fie atenţi la utilizarea lumânărilor. Totodată atenţionează asupra interzicerii blocării căilor de acces pentru autospecialele de intervenţie ale salvatorilor. Astfel de razii sunt efectuate în fiecare an.

Conform statisticii, în ultimii ani nu au fost înregistrate incendii în lăcaşele de cult.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...