(VIDEO) Ploi torențiale și grindină în nordul țării; Meteorologii au emis cod galben

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși Chișinăul se sufocă de căldură, la câteva zeci de km mai spre nord, în raionul Telenești deja au început ploile torențiale și vijeliile.

„În Chișinău ne-am pornit cu 39°C iar aici, la jumate de ora distanță, a ajuns la 21°C”, a scris utilizatorul de Facebook Aureliu Pisica.

De altfel meteorologii au emis și o avertizare cod galben. „Seara pe 6.08 și cu menținere în prima parte a nopții de 7.08 se prevăd ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice, izolat vijelie de 15-20 m/s, iar în raioanele de nord și centrale averse puternice cu grindină”, se arată în avertizare.

Nu scăpăm însă prea rapid de caniculă. Dacă luni în nord temperaturile nu vor depăși 30 de grade Celsius, în sud și centru maximele iarăși vor ajunge la 35-36 de grade. Marți vom avea parte de temperaturi mult mai agreabile, iar mercurul din termometre nu va urca peste 30 de grade.

Totuși, spre sfârșitul săptămânii temperaturile vor crește din nou considerabil, urmând să atingă și 35 de grade Celsius în sud.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...