PD va sesiza Curtea Constituțională pentru a ataca decizia de numire a președintelui Parlamentului. Anunțul a fost făcut, acum câteva clipe, de Andrian Candu de la tribuna Partidului Democrat.
Potrivit ex-președintelui Parlamentului, tot astăzi, PD va mai organiza un al treilea briefing. În fața peresei va ieși liderul democraților.
Precizăm că Zinaida Greceanîi a fost aleasă în funcția de președintă a Parlamentului. Aceasta a fost aleasă de către 56 de deputați.
Amintim că în acestă dimineață PD mai susținut un briefing, în cadrul căruia Andrian Candu a menționat că PD cere demisia președintelui Igor Dodon, pe care îl acuză de trădare de țară. Asta după ce șeful statului a purtat ieri discuții la sediul PD cu Vlad Plahotniuc, unde ar fi prezentat mai multe condiții la baza cărora socialiștii ar fi deacord de a crea o majoritate parlamentară cu PD.
Andrian Candu a și prezentat un document care ar confirma cererile lui Igor Dodon. Astfel, printre cerințele socialiștilor, care nu au putut fi acceptate de către PD, sunt federalizarea Republicii Moldova, interzicerea unionismului, organizarea alegerilor primarului de Chișinău fără participarea suburbiilor. Printre ministerele cerute de socialiști ar fi fost ministerul de Interne, Externe, Apărării, Finanțelor, Educației , Culturii și Cercetării, precum și revenirea președintelui la competențele de până la 1 octombrie 2016, inclusiv controlul asupra Serviciului de Informație și Securitate.
Totodată, Candu a declarat că Partidul Democrat „își rezervă dreptul de a organiza proteste”, în contextul faptului că Igor Dodon refuză să dizolve Parlamentul, ceea ce, potrivit PD, este ilegal.
Comments are closed.