(VIDEO) O zonă industrială din Olanda a fost zguduită de o explozie puternică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O explozie puternică a avut loc, luni, într-o zonă industrială din sudul Olandei, fiind închise temporar trei staţii de tren şi mai multe drumuri în regiunea respectivă, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

Incendiul a avut loc luni în zona industrială Chemelot, din provincia Limbourg, situată în sudul Olandei.

„Explozia de la Chemelot a provocat o cantitate mare de fum”, a precizat serviciul de pompieri din Limbourg pe contul de Twitter al instituţiei, luni, când fumul negru produs în urma exploziei se întindea pe câţiva kilometri.

Două staţii de tren din oraşul Geleen şi o alta în Sittard au fost închise, luni, de autorităţile olandeze, ca măsură de precauţie, pentru ca explozia să nu se extindă.

Potrivit agenţiei de presă olandeză ANP, fumul gros a cauzat câteva probleme în aeroportul Maastricht, aflat în apropiere, iar unele persoane care se îndreptau spre spitalul din Geleen au fost redirecţionate către alt centru medical.

În zona industrială din Chamelot se desfăşoară activităţi chimice, astfel că locuitorii din zona respectivă au fost sfătuiţi de autorităţi să-şi închidă geamurile şi să oprească sistemele de ventilaţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...