(VIDEO) Mai multe companii moldovenești, printre care și Parstar Petrol, implicate în scandalul Lukoil

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe companii moldovenești, printre care și Parstar Petrol, care ar aparține liderului PL Mihai Ghimpu, sunt implicate în schema de spălare de bani de la Lukoil România.

Noi detalii în uriaşul scandal Lukoil, caz în care procurorii anunţă un prejudiciu şi un sechestru record: 2 miliarde de euro! Aceasta este suma pe care ar fi scos-o ilegal, din România, cea mai mare companie privată rusească – Lukoil, după ce ar fi decapitalizat rafinăria prahoveană Petrotel, relatează Digi 24.

Ancheta în dosarul Lukoil a început anul trecut. Procurorii au descoperit un prejudiciu de peste 230 de milioane de euro din spălare de bani și evaziune din relațiile comerciale cu firme din Republica Moldova.

Investigatorii susțineau că, pentru a-şi echilibra balanţa de plăţi, Petrotel Lukoil SA făcea activități fictive de import-export prin Dana 15 din Portul Constanța.

Procurorii români spun că, oficial, benzina și motorina plecau, intracomunitar, spre SC IMD TRADE LLP Londra. În acte, de fapt, produsele ajungeau, prin intermediul unor firme-suveică (VERO NADINA SRL NISPORENI, PARSTAR PETROL SRL Cimișlia, BAaA PETROL SRL Chișinau, ENERGO PETROL SRL Bardar, SC LUKOIL MOLDOVA SRL și altele), în Republica Moldova, fără plata taxelor vamale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...