(VIDEO) JO Soci 2014: SUA învinge Rusia chiar sub ochii lui Putin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nebunie pe ”Bolshoy Ice Dome” din Soci. SUA a învins Rusia în turneul masculin de hochei pe gheață, chiar sub ochii șefului statului rus, Vladimir Putin.

Rușii au început mai bine meciul, dominând primele minute în încurajările celor 12 mii de spectatori, printre care și Vladimir Putin. Ușor-ușor americanii au echilibrat meciul și chiar au trecut la cârma lui. Cu toate acestea, rușii au fost cei ce au marcat primii, prin căpitanul Pavel Datsyuk, în minutul 30.

Cam Fowler a profitat de un powerplay și a egalat situația după 7 minute. În minutul 50, Joe Pavelski fructifică un alt powerplay, venit în urma eliminării aceluiași om ca și la primul gol – Alexandr Radulov, și americanii păreau să se desprindă în victorioși.

Același Datsyuk, omul meciului pentru ruși, a reaprins speranțele naționalei gazdă, egalând la 2 în minutul 53. Peste doar 3 minute rușii au mai avut un gol, acesta a fost însă anulat din cauza că poarta era desprinsă.

A urmat overtime-ul, în care niciuna dintre echipe nu a putut marca, chiar dacă Fowler a avut o situație de unu contra unu cu portarul rus, Bobrovski.

Au venit loviturile de departajare și poate cel mai important moment din viața lui T.J. Oshie, hocheistul lui St. Louis Blues.

Seria de câte 3 lovituri de departajare s-a încheiat la egalitate, 1:1, așa că s-a mers mai departe, cu loviturile suplimentare.

Antrenorul rus a contat pe doi jucători, Datsyuk și Kovalchuk, în timp ce americanii l-au trimis pe gheață doar pe T.J. Oshie. Acesta a transformat 3 dintre cele 5 încercări, reușind abia la a 8-a serie de departajări să desprindă SUA în învingătoare.

Mai jos vă prezentăm rezumatul integral al loviturilor de departajare, precum și momentul de final, cu transformarea lui Oshie și bucuria americanilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...