(VIDEO) Ghimpu recunoaște că Plahotniuc a fost ieri la sediul PL: „Am avut consultări”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul Partidului Liberal recunoaște că s-a întâlnit joi cu prim-vicepreședintele PD Vladimir Plahotniuc, asta după ce mașina oligarhului a fost văzută ieri la sediul PL.

Mihai Ghimpu spune că a avut consultări cu Plahotniuc, întrucât acesta este un reprezentat al partidului cu care liberalii au făcut alianță.

„Din 2009 până în 2013 am făcut parte din AIE1 și AIE2, împreună cu PD, în calitate de președinte Lupu și vicepreședinte Plahotniuc. Și atunci ne întâlneam și acum ne întâlnim, fiindcă suntem la guvernare. Ieri am avut o ședință prin care am coordonat activitatea noastră, deoarece am avut un incident când PL a votat una și PD alta. Eu nu văd nimic anormal aici. Nu înțeleg ce căutați”, a declarat Ghimpu în fața presei.

Amintim că Mercedesul despre care presa a scris că ar aparține lui Vlad Plahotniuc a fost surprins la sediul Partidului Liberal, de pe strada Nicolae Iorga din Chișinău.

Este vorba despre o mașină blindată, de model „Mercedes S600 L”, cu numerele de înmatriculare C OL 786. Anterior, presa a scris că mașină în valoare de un milion de dolari îl transporta pe Plahotniuc în anul 2013, în perioadă în care ocupa funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...