(VIDEO) Destinul dramatic al unei refugiate din Siria: A lăsat totul în urmă şi acum cântă pentru pace

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

A lăsat scenele de război – cu bombe şi civili sub asediu – în urmă, în 2013. Atunci, Mariela Shaker şi-a luat vioara şi a părăsit Siria. A ajuns în Statele Unite, ca să studieze muzica şi să cânte pentru pace.

Călătoria a fost una anevoioasă. Gardienii i-au cotrobăit printre lucruri, convinşi că în loc de vioară ascunde o armă. A trecut de nu mai puţin de 70 de puncte de control din Alep până în Beirut, de unde a zburat spre SUA, scrie Washington Post.

„Ei credeau că muzicienii sunt nişte necredincioşi”, povesteşte fata. Acum are 25 de ani, a obţinut un masterat la Universitatea DePaul din Chicago şi speră ca într-o bună zi va fi un ambasador pentru Siria şi va duce, la ea acasă, programe de educaţie muzicală.

Crede că muzica este unul dintre cele mai puternice moduri în care oamenii, indiferent de religie ori naţionalitate, pot fi uniţi.

„Eu, creştină, cânt muzică evreiască pentru un public islamic… muzica e ceva care ne leagă atât, atât de puternic”, punctează tânăra.

Sunt cinci ani de când au izbucnit violenţele în Siria. Războiul a făcut, în acest timp, peste 4,8 milioane de refugiaţi. Shaker îşi aminteşte că, în Alep, familia ei nu avea curent electric. Stătea în internet-caffe-uri, care funcţionau cu generatoare, şi căuta diverse burse sau programe de studiu. Voia cu orice preţ să plece din Siria.

„Deja nu mai aveam nicio fărâmă de speranţă”, îşi aminteşte tânăra. A primit, însă, o bursă în America.

Fratele ei, în vârstă de 27 de ani, a reuşit şi el să fuga din Siria. A traversat Marea Mediterană şi a ajuns într-o tabără de refugiaţi în Ţările de Jos. A fost la un pas de moarte, pentru că ambarcaţiunea era să se scufunde din cauza apelor agitate. Cu toate acestea, Mariela Shaker spune că fratele său a luat cea mai înţeleaptă decizie.

„Mama nu l-ar fi lăsat să plece, dacă nu era sigură că va fi mai bine decât în Siria”, mărturiseşte tânăra. Vorbeşte în fiecare zi cu părinţii ei, care au rămas în Alep. N-au apă potabilă şi nici electricitate. „Trăiesc cu frică, asta e cel mai rău. Casa noastră a fost atacată, nici n-au reparat uşile şi ferestrele, pentru că nu ştii când va fi următorul atac, mereu sunt mortiere, rachete… O mulţime de prieteni ai mei au fost ucişi”, continuă Shaker.

Îi este dor de casă, se simte chiar vinovată faţă de părinţii ei că a plecat şi vorbeşte cu emoţie despre ce-a lăsat în urmă acasă, la Alep. Ştie, însă, că poate ajuta mai mult din Statele Unite. De acolo, a vorbit inclusiv la Casa Albă despre situaţia din Siria. Se implică în campanii de strângere de fonduri şi speră, ca împreună cu vioara sa, să devină ambasador pentru pace în Siria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...