(VIDEO) Cum vor nord-coreeni să invadeze Coreea de Sud; Tuneluri secrete de sute de km

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Între 1970 și 1990 cel puțin 4 tuneluri au fost descoperite de către autoritățile sud-coreene, care au reclamat atunci faptul că vecinii din nord încearcă să le invadeze țara prin rețele subterane.

De atunci și până în prezent astfel de tentative nu au mai fost înregistrate. Odată însă cu preluarea puterii la Phenian de către noul lider, Kim Jong-un, acțiunile agresive ale statului comunist au reînceput, Seulul bănuind că s-ar pregăti o nouă invazie prin intermediul unor tuneluri, scrie CNN.

Potrivit lui Hahn Sung-Chu, general al armatei sud-coreene, mai mulți locuitori ai Seulului s-au plâns de zgomote și vibrații puternice venite din subteran.

El spune că au fost detectate tuneluri la o adâncime de 12 metri, care au o lățime de 4-5 metri. Echipa acestuia a încercat să introducă prin niște găuri camere de luat vederi, dar două explozii subterane i-au împiedicat să facă acest lucru. Generalul crede că responsabili sunt militari nord-coreeni, care ar lucra la protejarea tunelurilor.

Părerile sunt însă împărțite în această privință. Oficiali ai Ministerului sud-coreean al Apărării susțin că săparea unui tunel până la Seul este un lucru imposibil, din cauza solului dificil și a tehnicii învechite de care dispune nord-coreenii.

Cu toate acestea, există voci în rândul foștilor ofițeri ai serviciilor de inteligență care susțin că o asemenea variantă este reală și că, în cazul unui război, militarii nord-coreeni ar viza locații strategice din Seul, cum ar fi ambasada americană, clădirea prezidențială sau sediile guvernamentale.

Cele două Corei s-au divizat la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, după ce partea de nord a fost ocupată de Uniunea Sovietică, iar cea de sud, de către SUA. De atunci, cele două țări au avut o istorie total diferită.

Coreea de Sud s-a dezvoltat ca un stat democratic, care a cunoscut un avânt economic impresionant, devenind unul dintre cele mai prospere state din Asia. Coreea de Nord, a devenit un stat dictatorial, fiind în prezent considerată drept cea mai izolată țară din lume.

În prezent, Coreea de Sud are un PIB pe cap de locuitor de peste 25 de mii de dolari, în timp ce în Coreea de Nord este de 50 de ori mai mic, adică puțin peste 500 de dolari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...