(VIDEO) CM 2014: Uruguay – Italia; Avancronică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grupa D a Campionatului Mondial este una în care am avut cele mai multe surprize de până acum la acest Turneu Final.

Victoriile absolut neașteptate realizate de Costa Rica în partidele cu Uruguay și Italia, deja au calificat naționala Concacaf în optimile de finală ale competiției. O performanță uluitoare, dacă luăm în considerare faptul că Anglia deja este eliminată, iar soarta englezilor urmează s-o aibă și italienii sau uruguayenii.

Italia și Uruguay se întâlnesc de la 19:00, pe Arena das Dunas din Natal, luptând pentru cel de-al doilea loc în optimile de finală ale competiției. Italia are un golaveraj de 2:2, pierzând la un singur gol în meciul cu Costa Rica și învingând Anglia cu 2:1. Uruguayenii au golaverajul de 3:4, după ce s-au impus în partida cu Anglia, cu același scor ca și italienii, dar au pierdut, 1:3, în fața costaricanilor.

În aceste condiții, Italia se poate califica și în cazul unui egal, în timp uruguayenii au doar varianta victoriei.

Cele două formații s-au întâlnit până acum de 10 ori. Italia a câștigat 4 meciuri, în 4 partide am avut rezultate de egalitate, iar de două ori s-au impus uruguayenii.

Ultimul meci dintre cele două selecționate a avut loc exact acum un an, la Cupa Confederațiilor, desfășurată tot în Brazilia. Italia și Uruguay au jucat atunci în finala mică, câștigată de „Squadra Azzurra” la loviturile de departajre, după 2:2 în 120 de minute de joc.

Cesare Prandelli nu poate conta pe Daniele de Rossi, accidentat, în timp Oscar Washintgon Tabarez are la dispoziție întregul lot.

În dreptul fiecărui jucător avem trecute notele după prestațiile din primele meciuri, conform whoscored.com

În dreptul fiecărui jucător avem trecute notele după prestațiile din primele meciuri, conform whoscored.com

În celălalt meci al zilei, cu începere tot de la 19:00, se întâlnesc Costa Rica și Anglia. Meciul are o oarecare miză doar pentru costaricani, care luptă pentru prima poziție în grupă. Un egal le-ar asigura primul loc, costaricanii au însă în calcul chiar și varianta unei înfrângeri la limită, dacă în celălalt meci se înregistrează un rezultat strâns.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...