Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a vizitat zona demilitarizată din Coreea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, a vizitat luni zona demilitarizată dintre cele două Corei – de Sud și de Nord, relatează AFP. Oficialul american a sosit cu elicopterul la baza militară Bonifas a ONU, aflată la câteva sute de metri de zona demilitarizată. El urma să se deplaseze apoi în satul Panmunjon, prin care trece frontiera inter-coreeană și unde s-a semnat armistițiul din Coreea în 1953.

„E foarte emoționant pentru mine să fiu aici. Tatăl meu și-a efectuat serviciul în armata americană în timpul războiului din Coreea, iar pe drumul spre această tabără am văzut unele din locurile unde a luptat alături de forțele coreene ca să vă ajute să vă redobândiți libertatea”, le-a spus el gazdelor sale din Coreea de Sud, după care a adăugat: „Și le mulțumim tuturor celor care servesc aici zi de zi pentru libertate, în această zonă demilitarizată”.

Vizita lui Pence, la numai câteva ore de lansarea ratată a unei rachete nord-coreene, este un gest de fermitate din partea SUA în fața regimului de la Phenian, apreciază AFP. Vicepreședintele a fost informat despre cel mai recent test balistic al Coreei de Nord în timp ce se afla la bordul avionului cu care a călătorit din Alaska în Coreea de Sud, prima etapă unui turneu în Asia.

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...