Decizia britanicilor de a ieşi din UE a făcut ca viaţa unora dintre imigranţi să se schimbe drastic. Un val de ură s-a făcut imediat resimţit şi actele de violenţă având ca ţintă imigranţii, mai ales cei veniţi din estul Europei, s-au înteţit.
De la prăvălii ale imigranţilor atacate cu ouă şi până la oameni bătuţi până la moarte doar din cauza originilor lor – astfel de acte au început să fie la ordinea zilei în UK.
The Guardian a stat de vorbă cu mai mulţi imigranţi, pentru a afla cum e viaţa lor după ce britanicii au votat la referendum să întoarcă spatele UE.
Shannon, de 27 de ani, graphic designer din Londra, care are dublă cetăţenie, canadiană şi poloneză, s-a născut în Polonia, dar a crescut în Canada. Mulţi nici nu ştiu despre originile sale, aşa că adesea a fost martoră la remarci deloc politicoase la adresa polonezilor.
Se fac glume despre polonezii care toţi ar fi instalatori şi care nu reuşesc în ruptul capului să vorbească engleza, mai spune Shannon, deşi, potrivit acesteia, toţi vorbesc perfect această limbă.
„Dacă vreau să stau pe termen lung în Marea Britanie? Sunt atâtea întrebări fără răspuns, la care guvernul nu răspunde, şi atâta incertitudine. Poate e mai bine să mă întreb: ‘Vreau să rămân într-o ţară care nu mă vrea?'”, declară Shannon.
Thomas, în vârstă de 33 de ani, care lucrează într-un restaurant, e originar din Polonia.
Acesta povesteşte că în ziua de după referendum, unul dintre cei doi şefi ai săi a cerut scuze angajaţilor pentru felul în care britanicii au votat. Celălalt, însă, l-a întrebat arogant şi cumva vesel: „Şi, ce mai faci aici?”.
Tee, de 22 de ani, consilier juridic în Londra, a ajuns în regat, din Rusia, când avea şase ani. A ştiut ce înseamnă discriminarea legată de origini, spune el, încă din şcoală. Dacă înainte de referendum se putea numi patriot, afirmă el, iubind cu adevărat Anglia, după votul britanicilor declară că a realizat, în sfârşit, că britanicii nu vor imigranţi în ţară şi că „rasismul şi ura” promovate de Nigel Farage au câştigat.
„Nu mă mai simt conectat cu Marea Britanie. Mă simt dezamăgit”, spune tânărul. Totuşi, în ciuda acestei realităţi, afirmă că nu va părăsi ţara. „Arăt şi vorbesc ca un britanic, aşa că, din fericire, nu am avut parte de rasism. Am cetăţenie britanică şi încerc să-mi fac o carieră aici. Nu vreau să plec de aici”, mai spune el.
Alexandra, în vârstă de 25 de ani, locuieşte în Birmingham, dar a venit din Romania. Ce spune ea e ceea ce simt mulţi români care trăiesc în regat. „Ai avut vreodată un coşmar în care mergi la şcoală şi realizezi că eşti gol şi toată lumea se holbează la tine? Aşa mă simt acum.
Nu m-am schimbat, nu am făcut nimic diferit, cu toate acestea simt mereu că sunt urmărită, ca şi cum cineva aşteaptă să fac o mişcare greşită, pentru ca apoi să zică: ‘Asta e, afară!'”, spune tânăra.
„Se pare că acest referendum este folosit pentru legitimarea rasismului”, mai spune Alexandra. „Deodată a devenit ok să fii rasist, pentru că peste jumătate din ţară a votat plecarea. În comunitatea în care trăiesc, peste 80% dintre oameni a votat aşa.
Bătrâna simpatică de peste stradă, măcelarul prietenos pe care îl vizitez în fiecare sâmbătă, casiera cea zâmbitoare de la magazinul din colţ – toţi mă vor plecată? Aşa se pare, pentru că vecina nu-mi mai spune ‘bună dimineaţa’, măcelarul este tot timpul ocupat în spatele magazinului când apar eu, iar casiera cea zâmbitoare nu mai zâmbeşte”, povesteşte Alexandra.
„Nu m-au deranjat glumele cu ‘du-te acasă, în ţara ta!’ de la început, dar auzind despre polonezii care sunt atacaţi în stradă, despre magazinele românilor vandalizate şi discursul plin de ură din media – toate acestea îmi amintesc constant cine sunt: un imigrant. Şi mai devreme sau mai târziu aş putea fi atacată sau abuzată verbal şi eu”, mai spune tânăra.
„Simt că britanicii au vrut să schimbe ceva, dar fără să realizeze complet consecinţele”
„Simt că britanicii au vrut să schimbe ceva, dar fără să realizeze complet consecinţele”, declară şi Tola, în vârstă de 34 de ani, web designer în Essex şi venită din estul Europei.
„Am venit aici pentru că am simţit că Marea Britanie mi-ar aprecia calităţile şi pregătirea (…). După referendum, am simţit că am greşit. Oamenii de pe stradă deodată par diferiţi, nu mai există niciun ‘bună’ prietenos rostit pe stradă.
În orice caz, totul s-a întors la normal. Am vorbit cu vecinii mei, despre care ştiu că au votat ca Marea Britanie să iasă din UE, şi le-am spus că înţeleg. E pământul lor şi au făcut aşa cum au crezut ei mai bine. Pare să le pară un pic rău”, mai spune Tola.
„UK câştigă din şederea mea aici – ar fi pierderea lor dacă plec”
Mika, un medic de 50 de ani care locuieşte în Midlands, dar vine tot din estul Europei, spune că pacienţii săi se simt stânjeniţi de felul în care s-a votat şi nu pot explica de ce au procedat aşa. Potrivit acestuia, sistemul medical britanic este susţinut de mulţi medici veniţi din Europa şi ar avea mari probleme în lipsa acestora.
Personal, el nu s-a întâlnit cu abuzul sau discriminarea, însă e drept că mulţi îl cred suedez. Nici când îi corectează nu fac comentarii, „sunt politicoşi”. „Locuiesc într-un sat în care 90% dintre oameni au votat pentru ieşirea din UE, însă, ca localnic, nu sunt văzut ca un străin, aşa că viaţa mea continuă ca şi până acum”, mai spune el.
„Sunt aici de 12 ani şi am aplicat pentru cetăţenia britanică, în caz că vor fi probleme pe viitor. Am un apartament în tara de origine şi mă pot întoarce acolo fără probleme, unde aş avea un job bun. UK câştigă din şederea mea aici – ar fi pierderea lor dacă plec”, mai spune medicul.
Albi, în vârstă de 68 de ani, pensionar, după ce a muncit ca funcţionar, s-a născut în fosta Cehoslovacie, aflându-se în Marea Britanie de peste 30 de ani. „Încă mai am un uşor accent, iar după Brexit sunt întrebat agresiv: ‘Când vei părăsi ţara, să te întorci acasă?’.
Mă tem pentru viitorul meu, chiar şi la Londra (…). În mod clar, cetăţenia mea britanică nu mă va proteja când mă vor da cu capul de asfalt”, mai spune sexagenarul.
Ellei, de 30 de ani, arhitect la Londra, dar originara din Polonia, i s-a spus în faţă, după referendum, că nu se mai potriveşte în peisaj, la birou. „Mi s-a spus în faţă asta”, afirmă Ella, căsătorită cu un britanic şi de 15 ani locuitoare a regatului. Acum şi-a deschis propria afacere, dar plănuieşte să se mute în Varşovia.
„M-am simţit mai binevenită când abia sosisem aici, când Polonia nici nu era în UE. Mă gândeam la Marea Britanie cu căldură şi recunoştinţă, că mi-a oferit o nouă casă. Acum o văd ca pe o ţară cu un număr imens de oameni înguşti la minte, bigoţi (…).
În acelaşi timp, aceşti oameni agită steaguri şi se bucură atunci când Mo Farah, un imigrant pentru această ţară, câştigă aurul. Îşi bat joc de (imigranţii, n.red.) care cer beneficii de la stat, dar nu îi deranjează să plătească milioane pentru monarhie. (…) Brexitul nu a făcut decât să arate cât de putred e mărul în realitate”, declară şi Emily, venită tot din estul Europei, manager la Londra.
Nu toţi imigranţii gândesc aşa. Monika, în vârstă de 33 de ani, din Glasgow, venită în Marea Britanie în urmă cu 10 ani, susţine că „scoţienii sunt fantastici. Poate ca e un punct de vedere diferit aici comparativ cu restul Angliei. Marea majoritate a prietenilor mei a votat pentru rămânerea în UE.
Să fiu sinceră, de cele mai multe ori când vorbesc cu cei care au votat pentru ieşirea din UE, oamenii spun că s-a întâmplat aşa pentru felul în care a fost gestionată criza refugiaţilor, mai degrabă decât din cauza imigranţilor”.
„Rasismul e rău în Polonia şi peste tot în Europa e la fel. Rasismul e ceva des întâlnit în această perioadă, aşa că nici nu-l mai găsim şocant. E rău în Anglia, dar polonezii din propria ţară pot fi la fel de răi cu ucrainenii sau vietnamezii care vin în Polonia”, mai spune Monika.