Vameşi şi poliţişti români, implicaţi în contrabanda cu ţigări din Republica Moldova și Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorii DIICOT fac în această dimineaţă mai multe percheziţii la Biroul Vamal Stânca Costeşti în cadrul unei anchete privind contrabanda cu ţigări din Ucraina sau din Republica Moldova, în care ar fi implicaţi mai mulţi poliţişti şi vameşi, potrivit Digi24.

Anchetatorii au indicii că poliţişti de frontieră şi vameşi ajutau grupări de traficanţi de ţigări să aducă marfă în ţară. În schimb, primeau sume importante de bani, în funcţie de cantitatea introdusă.

Potrivit sursei citate, membrii grupării reuşeau să aducă în ţară chiar şi 45.000 de cartuşe de ţigări în câteva ore. Ţigările erau aduse din Ucraina sau din Republica Moldova şi ajungeau în România prin intermediari.

Anchetatorii au monitorizat mai multe transporturi, la dosar existând mai multe interceptări.

Reţeau a funcţionat timp de mai mulţi ani. În acest moment nu se ştie exact numărul poliţiştilor şi vameşilor implicaţi.

Unii dintre membrii grupării au fost prinşi în urmă cu câteva luni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...