UNICEF: Consecințele fenomenului El Nińo asupra copiilor se vor simți ani la rând

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Impactul fenomenului El Nińo este „departe de a lua sfârșit”, a semnalat recent UNICEF, într-un raport referitor la consecințele acestui fenomen asupra copiilor, potrivit EFE.

Foametea, subnutriția și bolile cauzate de seceta și inundațiile provocate de fenomenul El Nińo sunt în creștere, iar copiii care trăiesc în zonele grav afectate simt deja lipsa hranei.

UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii) avertizează în legătură cu posibilitatea ca fenomenul invers, La Nińa, să „agraveze și mai mult” criza umanitară care afectează cele mai vulnerabile comunități din țările în care resursele au ajuns deja la limită, mai ales în Africa orientală și meridională, precum și în America de Sud.

Fenomenul El Nińo a facilitat răspândirea unor boli care se numără printre principalele cauze ale mortalității infantile, ca diareea și holera, și a generat condiții favorabile pentru reproducerea țânțarilor care pot transmite Zika în America de Sud, potrivit organizației.

„S-ar putea ca fenomenul meteorologic să se fi terminat, dar repercusiunile sale asupra copiilor se vor simți ani la rând”, a semnalat Afshan Khan, director de programe în cadrul UNICEF.

Altă îngrijorare a instituției în contextul lipsei de alimente și apă din A?frica meridională este provocată de răspândirea SIDA. Mortalitatea copiilor cu HIV este de două până la șase ori mai mare în rândul copiilor subnutriți.

„Aceiași copii care au suferit efectele fenomenului El Nińo și care sunt amenințați de La Nińa sunt în prima linie a schimbărilor climatice”, a mai spus Afshan Khan.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...