Ungaria, scandalizată de declarațiile șefului FBI privind Holocaustul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Declaraţii recente ale directorului poliţiei federale americane (FBI) James Comey cu privire la rolul ungurilor în Holocaust sunt „o generalizare grosolană şi insultătoare”, a declarat marţi ministrul ungur de Externe Peter Szijjarto pentru postul comercial InfoRadio, citat de MTI.

Szijjarto se referea la o declaraţie pe care Conney a făcut-o la Muzeul Holocaustului din Washington, în care s-a referit la „oameni altfel de treabă” care au cedat idealurilor naziste şi au devenit „asasini şi complici” în Germania, Polonia, Ungaria şi alte locuri, în al Doilea Război Mondial.

Ministrul a precizat că Guvernul ungar a protestat pe lângă administraţia Statelor Unite, adăugând că a fost corect ca Departamentul de Stat american să prezinte scuze, în mod public, pentru aceste afirmaţii.

Însă cooperarea între Statele Unite şi Ungaria în domeniile economic şi al apărării este bună, iar relaţiile celor două state au înregistrat o îmbunătăţire notabilă, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Polonia l-a convocat, de asemenea, pe ambasadorul Statelor Unite şi i-a solicitat să prezinte scuze pentru afirmaţii despre Holocaust ale directorului FBI. Ministrul polonez de Externe afirmă că directorul FBI a sugerat, într-un articol publicat în The Washington Post (WP), că polonezii au fost complici la Holocaust. După ce a fost convocat, ambasadorul american Stephen Mull a declarat că el a spus clar că Statele Unite cred că „naziştii germani singuri” sunt responsabili de Holocaust.

Pe de altă parte, preşedintele Legislativului Ungariei Laszlo Kover a cerut, la o reuniune a preşedinţilor parlamentelor statelor membre ale uniunii, la Roma, ca ca proiectul Acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite să fie ratificat de parlamentele ţărilor membre UE. El a sugerat că Budapesta, care are o relaţie tensionată cu Washingtonul, ar putea bloca tratatul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...