Un tren Amtrak de mare viteză a deraiat de pe un pod în statul american Washington. Unele vagoane au ajuns pe o autostradă. Există victime, iar numeroase echipe de intervenţie au fost mobilizate în zonă.
Trenul Amtrak de mare viteză era o cursă de călători care lega oraşele Taloma şi Portland, din statul american Washington.
Garnitura a deraiat la o oră aglomerată a dimineţii, lângă o autostradă, în districtul Pierce, la sud de oraşul Seattle. Într-o poză distribuită pe Twitter de către autorităţile în transport din Pierce se vede că a deraiat al treilea (ultimul) vagon al garniturii. Acesta a căzut şi pe autostradă.
Numeroase echipe de intervenţie au fost trimise în zonă. Presa americană transmite că s-au înregistrat victime, dar nu au precizat deocamdată şi un număr al acestora.
Amtrak anunţă de asemenea faptul că trenul 501 care a deraiat a ieşit luni dimineaţă pentru prima dată pe cursa dintre Seattle şi Portland.
JUST-IN: Injuries & casualties reported, exact numbers to be revealed soon – police https://t.co/jgFRfzaHQz pic.twitter.com/xxhfJznI4T
— RT (@RT_com) 18 декабря 2017 г.