Un supertaifun se îndreaptă spre capitala Japoniei. Viteza vântului este de 260 km/oră

by D M
Distribuiti mai departe...

Un puternic taifun care ameninţă Japonia şi-a schimbat traiectoria şi se îndrepta marţi spre Tokyo şi zonele învecinate, informează Agerpres. Hagibis a evoluat rapid de la stadiul de furtună tropicală la cel de super-taifun, după ce viteza vântului a crescut cu peste 160 km pe oră în doar 24 de ore.

Această intensificare rapidă a vitezei vântului nu s-a mai produs în cazul unui astfel de fenomen meteorologic din 1996, transmite CNN.

În prezent, acest super-taifun se află în apropierea Insulelor Mariane de Nord, iar viteza vântului este de 260 km/oră, asemănătoare cu cea a unui uragan de categoria 5.

Taifunul Hagibis se îndrepta marţi spre sud-estul Japoniei, către regiunea Tokyo şi Yokohama, conform noilor prognoze emise de Agenţia Meteorologică din Japonia (JMA). JMA a indicat că Hagibis „ar putea aduce rafale puternice de vânt şi ploi abundente în sudul Japoniei la 12 şi 13 octombrie”.

Japonia va fi lovită de Hagibis peste 5 zile. Prognoza meteo estimează contactul sâmbătă dimineață, cu rafale de vânt echivalente cu cele ale unui uragan de categoria 3. Cu toate acestea, Joint Typhoon Warning Center a anunțat că nu are încredere în prognozele anterioare și că acest super-taifun trebuie monitorizat cu atenție în zilele următoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...