Un stat european ar putea să-şi schimbe denumirea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoritățile cehe, care s-au săturat să vadă numele oficial al țării, Republica Cehă, scurtat în străinătate în mod haotic și deseori deformat, vor cere ONU să înregistreze versiunea simplă, Cehia, relatează AFP.

„Ministerul Afacerilor Externe va cere ONU să înscrie în registrele sale echivalentele corecte ale numelui țării în limbile sale oficiale, Czechia în engleză, Tchéquie în franceză etc.”, au scris într-un comunicat șeful statului, premierul, ministrul de externe, președinții celor două camere ale parlamentului și ministrul apărării.

„Recomandăm folosirea numelui țării într-un singur cuvânt, în situațiile în care nu este necesar să se folosească numele oficial (evenimente sportive, marketing etc.)”, se mai arată în declarația comună.

Chestiunea menținerii numelui oficial al țării sau folosirea versiunii sale prescurtate face de mult timp obiectul unei dezbateri în Republica Cehă.

În 2013, în timpul unei vizite în Israel, președintele Milos Zeman a explicat că va folosi el însuși „numele de Cehia, deoarece este mai simpatic și mai scurt decât Republica Cehă”, care ar fi un nume ‘rece’.

Însă chestiunea rămâne controversată, inclusiv printre membrii guvernului. „Nu sunt de acord cu numele ‘Czechia’ (în engleză — n.r.)”, a transmis ferm pe contul său de Twitter ministrul dezvoltării regionale, Karla Slechtova.

„Nu vreau ca țara noastră să fie confundată cu Chechnya (Cecenia)”, a explicat ea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...