Un nou scandal între China și SUA: Beijingul amenință cu represalii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Beijingul a avertizat marţi Statele Unite cu eventuale represalii, după ce Washingtonul a anunţat o anchetă vizând China în dosarul proprietăţii intelectuale – un nou atac al lui Donald Trump în relaţiile comerciale chinezo-americane, relatează AFP.

Preşedintele american a semnat luni un „memorandum” care-i cere reprezentantului său însărcinat cu Comerţul (USTR) Robert Lighthizer să efectueze o anchetă cu scopul de a stabili dacă politica comercială chineză dăunează întreprinderilor americane în domeniul proprietăţii intelectuale.

„Noi ne vom apăra muncitorii, ne vom apăra inovaţia, creaţia şi intenţiile care sunt motorul magnificei noastre ţări”, a subliniat el, acuzând în mod deschis Beijingul de ”furt de proprietate intelectuală americană”.

Acest anunţ a fost făcut în plină escaladare a tensiunilor în dosarul nord-coreean, după ce Donald Trump a îndemnat China, principalul aliat la Phenianului, „să facă mai mult” în a exercita presiuni asupra turbulentului său vecin.

China a reacţionat dur după anunţarea acestei anchete, susceptibile să conducă la impunerea unor sancţiuni. ”Dacă Statele Unite adoptă măsuri care aduc atingere schimburilor comerciale bilaterale (…), China nu va sta fără să facă ceva”, a subliniat marţi Ministerul chinez al Comerţului.

”China va adopta cu siguranţă toate măsurile adecvate în vederea apărării viguroase a drepturilor şi intereselor sale legitime”, a insistat el, citat într-un comunicat.

Înainte de semnarea efectivă a moratoriului american, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying, a avertizat, luni, cu privire la riscul unui „război comercial” din care „nimeni nu va ieşi învingător”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...