Un grup de lucru de nivel guvernamental va identifica soluții privind salubrizarea capitalei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Măsuri urgente pentru identificarea soluțiilor de deblocare și asigurarea salubrizării în continuare orașului Chișinău au fost solicitate în cadrul unei ședințe operative convocată azi de premierul Pavel Filip, cu participarea factorilor de decizie la nivel local și central. Prim-ministrul a dispus crearea unui grup de lucru care să analizeze minuțios situația creată și să vină cât mai curând posibil cu propuneri raționale, cu soluții concrete și condiții în care acestea pot fi realizate în timp util.

Prezent la ședință, viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu a comunicat că situația dificilă s-a iscat acum două zile, după ce zeci de locuitori ai comunei Bubuieci au blocat accesul camioanelor Regiei „Autosalubritate” spre groapa de gunoi din localitate. În luna martie curent, locuitorii din Bubuieci au primit asigurări din partea autorităților locale că în timp de 45 de zile acestea vor găsi un alt loc pentru evacuarea deșeurilor, dar promisiunea nu a fost respectată.

Premierul a accentuat că fiecare autoritate trebuie să-și asume responsabilitățile și să le îndeplinească: „Oamenii protestează pentru că au fost dezamăgiți. De ce s-au făcut promisiuni, dacă acestea nu pot fi realizate. Autoritățile trebuiau să vină cu propuneri raționale, viabile, cu termene clare, care să fie respectate”. De asemenea, Pavel Filip a accentuat că problema deșeurilor trebuie soluționată: „Nu concludem doar că deșeul trebuie depozitat. Există tehnologii, trebuie făcute investiții, creată infrastructura necesară pentru reciclarea deșeurilor”, a menționat Filip.

Grupul de lucru creat pentru soluționarea problemei include reprezentanți ai Primăriei Municipiului Chișinău, ai Primăriei satului Bubuieci, ai Î.M. Regia „Autosalubritate”, dar și ai autorităților publice centrale: reprezentanți ai Cancelariei de Stat, ai Ministerului Mediului, ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcţiilor, ai Ministerului Economiei și ai Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, membrii grupului de lucru vor purta discuții cu locuitorii satului Bubuieci în vederea găsirii unei soluții, care ar permite rezolvarea problemelor abordate, precum și asigurarea salubrizării orașului Chișinău.

Suplimentar, premierul a dispus revizuirea Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor pentru anii 2013-2027 și a Planului de implementare a acesteia. „Avem nevoie de elaborarea unei viziuni clare asupra managementului deșeurilor în Republica Moldova, dar și asupra acțiunilor care au fost sau se impun a fi întreprinse în perioada imediat următoare”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...