Un consilier al PN, indignat de implicarea numelui său în cazul decesului primarului de Sângera, Mihai Lari

Un consilier al PN, indignat de implicarea numelui său în cazul decesului primarului de Sângera, Mihai Lari

Consilierul orăşenesc din Sângera, municipiul Chişinău, Ion Duca, din partea „Partidul Nostru”, se arată profund indignat de implicarea de către unele instituţii mass-media a numelui său în cazul decesului primarului localităţii, Mihai Lari, şi respinge orice insinuări sau acuzaţii care îi sunt aduse. Potrivit lui, vehicularea numelui său în legătură cu o presupusă determinare la suicid l-au afectat atât pe el personal, cât şi pe membrii familiei sale, soţia şi copilul său minor.

„Consider că mass-media nu era în drept să distribuie o astfel de informaţie neavând suport factologic în vederea situaţiei care s-a creat şi consider că mass-media s-a dat în spectacol şi s-a aventurat, asumându-şi dreptul de anchetator, fără a aştepta să avem rezultatul anchetei care se desfăşoară, iar la moment nici nu există rezultatul expertizei”, a menţionat Ion Duca în cadrul unei conferinţe de presă rganizată la sediul Partidului Nostru”.

Acesta a menţionat că era cu primarul Mihai Lari într-o confruntare strict politică, făcând parte din două formaţiuni politice diferite, aflate în opoziţie, iar el fiind „la straja normei legale”, raportând şi contracarând de fiecare dată abaterile de la cadrul legal în procesul de administrare publică locală. Ion Duca a spus că nu era în ţară în ziua tragediei, iar de atunci şi până în prezent nu a fost citat, nu a fost audiat şi nu are niciun statut în cadrul dosarului penal deschis pe cazul decesului primarului localităţii.

Prezent la conferinţa de presă, vicepreşedintele „Partidului Nostru” Ilian Caşu, consilierul municipal în CMC, a menţionat că, „din punct de vedere politic, este lesne de înţeles de ce instituţiile media afiliate guvernării lovesc în „Partidul Nostru”, pentru că PN-ul în frunte cu Renato Usatîi este cel mai dur opozant al regimului tâlhăresc în frunte cu Plahotniuc”. „Sfatul meu ca şi politolog este următorul: Cei care anchetează cazul să identifice principalii actori care au lansat ideea asta nebună de centru de reciclare, interesele acestor actori şi instrumentele pe care le-au folosit aceşti actori să-şi realizeze scopul”, a mai menţionat Caşu, fără a deschide parantezele în acest sens.

0