Un antrenor moldovean, reținut în Letonia pentru aranjare de meciuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Antrenorul moldovean Ivan Tabanov, care pregătește echipa de fotbal de primă ligă din Letonia Daugava Daugavpils, a fost reținut miercuri de către poliție, fiind suspectat de aranjare de meciuri.

Potrivit agenției baltice de presă Delfi, Tabanov alături de alți doi jucători de la echipa sa sunt bănuți de „manipulare a rezultatelor” unor meciuri atât din prima ligă letonă cât și din competițiile internaționale.

Federația letonă de fotbal și UEFA au participat la reținerea grupării criminale din care fac parte, pe lângă Tabanov, portarul echipei Daugava și un atacant al acestei formații. Potrivit sursei citate, rețeaua criminală era una mai largă, ea fiind destructurată în urma unei operațiuni ample.

În vârstă de 48 de ani, Ivan Tabanov se află la echipa letonă din 2011. În 2013, a avut o perioadă scurtă în care s-a aflat și pe banca lituanienilor de la Tauras. În carieră el a mai antrenat la Zimbru Chișinău.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...