UE a impus noi sancțiuni din cauza situației din estul Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană a anunțat sâmbătă numele persoanelor și organizațiilor împotriva cărora a instituit sancțiuni pentru organizarea alegerilor din estul Ucrainei, nerecunoscute de comunitatea internațională.

După cum s-a anunțat încă de joi, guvernele UE au decis să adauge 13 separatiști ucraineni proruși și cinci organizații politice pe lista de sa de sancțiuni, care conține deja 119 persoane și 23 de entități.

Rebelii din estul Ucrainei au organizat alegeri la 2 noiembrie, pretinzând că acestea reprezintă pasul următor după referendumurile locale din mai privind independența față de Ucraina.

În Jurnalul Oficial al UE se menționează că Serghei Koziakov, șeful comisiei electorale din regiunea Lugansk, a fost „responsabil pentru organizarea așa-numitelor alegeri în așa-numita Republică Populară Lugansk”.

„El a susținut activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”, a precizat blocul comunitar.

Alte personalități incluse pe lista de sancțiuni sunt Aleksandr Kofman, vicepreședintele Parlamentului Republicii autoproclamate Donețk (DNR), care a candidat în alegeri, și Ravil Khalikov, fost procuror general al DNR, care a răspuns de chestiunile de securitate cu prilejul organizării scrutinului de la 2 noiembrie.

Sancțiunile constau în înghețarea bunurilor pe teritoriul statelor UE, dublată de o interdicție a vizei de intrare sau a tranzitului indivizilor incluși pe listă.

De asemenea, sancțiunile vizează cinci entități, în principal grupuri politice, precum „Republica Donețk” și organizația „Pace pentru regiunea Lugansk” care au organizat alegerile de la începutul lui noiembrie.

Guvernele UE discută în această perioadă și propuneri privind consolidarea interdicției de a investi în Crimeea, notează Reuters.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...