Ucraina: Aeroportul din Lugansk, atacat de teroriștii proruși

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Teroriștii proruși au atacat sâmbătă noaptea aeroportul din Lugansk, care este în prezent controlat de forțele ucrainene.

”Rebelii au atacat sâmbătă seara şi în duminică dimineaţa. Era clar că încercau să distrugă clădirea care asigură alimentarea cu electricitate a aeroportului. Nu s-au înregistrat răniţi în rândul nostru”, a declarat pentru AFP Serghei, unul dintre paraşutiştii ucraineni care apără aeroportul.

”Este prima dată când are loc un astfel de atac împotriva aeroportului. Până acum au fost doar lupte sporadice”, a adăugat acesta.

Contactat de către AFP, serviciul de presă al așa-zisei ”republici” Lugansk nu a confirmat aceste atacuri împotriva aeroportului, care este închis de o lună din cauza instabilităţii din zonă.

Aeroportul este unul dintre puţinele locuri din ”republica” autoproclamată la Lugansk care nu se află sub controlul separatiştilor. Ei deţin controlul asupra celor mai multe dintre oraşe, au ridicat baraje pe drumuri şi au ocupat, în ultimele zile, mai multe posturi de frontieră la graniţa cu Rusia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...