Uciderea lui Nemțov: Un rus de origine cecenă este căutat de justiția rusă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un rus de origine cecenă a fost desemnat miercuri de anchetatori drept unul dintre organizatorii uciderii opozantului Boris Nemțov, urmând să fie deschisă o anchetă împotriva lui, dar și a altor persoane, relatează AFP.

„Rouslan Moukhadinov este unul dintre sponsorii și organizatorii acestei crime și face obiectul din noiembrie 2015 al unui mandat de căutare internațional”, a indicat comitetul de anchetă într-un comunicat. „O anchetă separată va fi deschisă împotriva lui și a altor persoane încă neidentificate”, a adăugat comitetul.

Potrivit organizației de opoziție Open Russia, Moukhoudinov a servit în batalionul „Sever” al forțelor speciale cecene, format în special din soldați loiali lui Ramzan Kadârov, în sud-vestul Rusiei.

Justiția rusă speră să încheie în ianuarie principala parte a anchetei privind asasinarea lui Boris Nemțov, ucis de patru gloanțe, în apropiere de Kremlin, la 27 februarie.

Cinci suspecți, originari din regiuni rusești cu majoritate musulmană, din Cecenia și Ingușetia, au fost arestați la sfârșitul lunii martie pentru această crimă și inculpați pentru „ucidere la comandă”. Principalul suspect este Zaur Dadaiev, un fost polițist cecen, el însuși fost membru al batalionului „Sever”.Anchetatorii ruși au emis ipoteza unei „piste islamiste” în asasinarea lui Boris Nemțov, din cauza sprijinului acestuia pentru săptămânalul francez Charlie Hebdo, ținta unui atentat comis de jihadiști.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...