Trump și Merkel au discutat la telefon. Vezi despre ce

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat la telefon cu Angela Merkel în legătură cu situația din Afganistan și din estul Ucrainei, notează Agerpres.

În cadrul convorbirii, „cancelarul l-a informat pe președinte în special despre stadiul eforturilor de implementare a acordurilor de la Minsk și au convenit să-și continue cooperarea în acest sens”, făcând referire la acordurile din februarie 2015 privind reglementarea conflictului cu separatiștii din estul Ucrainei.

Casa Albă a informat la rândul său că cei doi lideri au discutat la telefon despre probleme „de interes comun”, inclusiv conflictul din estul Ucrainei și situația din Afganistan, și s-au angajat să se „coordoneze îndeaproape” pe acest subiect și în legătură cu altele.

Comunicatul de presă al Casei Albe nu precizează dacă discuția s-a referit și la presupusul atac chimic de marți din Siria, soldat potrivit ultimului bilanț cu 86 de morți. Trump a condamnat mai devreme miercuri acest atac, avertizând că acesta a „depășit multe linii” și că atitudinea sa față de președintele sirian Bashar al-Assad s-a schimbat.

Donald Trump și Angela Merkel s-au întâlnit pentru prima dată la Casa Albă la 17 martie, când cancelarul german a dat asigurări că țara sa își va continua participarea militară în Afganistan, însă în numeroase probleme, inclusiv criza refugiaților și comerțul, cei doi lideri s-au plasat pe poziții diferite.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...