Patru persoane, reținute azi pe marginea dosarului viceministrului Triboi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În total patru persoane au fost reținute în dosarul viceministrului Economiei Valeriu Triboi. Încă două persoane au fost reținute, cu puțin timp în urmă, de procurori și ofițerii CNA în urma perchezițiilor de astăzi. Este vorba despre unul dintre șoferii viceministrului Economiei, tot el angajat al agentului economic, gestionat din umbră de demnitar, dar și directorul companiei care a dat în locațiune FEE-Nord imobilul cumpărat de la Moldtelecom.

Amintim că, în această dimineață, au fost reținuți consilierul viceministrului Economiei și directorul FEE-Nord. Aceştia se vor afla în custodia CNA pentru 72 de ore. În prezent, cele patru persoane sunt audiate de procurori pentru complicitate la comiterea abuzului de putere, fapt care a prejudiciat statul în proporții deosebit de mari.

Citiți și: ULTIMA ORĂ! Un consilier ministerial și directorul întreprinderii FEE-Nord, reținuți în dosarul Triboi

Astăzi, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală în dosarul viceministrului Economiei. Percheziţii au avut loc la domiciliile celor 4 persoane, în automobilele lor, da şi în unele birouri ale Ministerului Economiei, în sediul Guvernului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...