La ce se gândește oricine atunci când vorbește despre o casă de pământ, sau despre orice construcție a cărei materie primă este solul modelat și uscat? În mod cert, la sărăcie, la improvizație, amatorism și spoială – cu siguranță, nu la grandoare, inginerie arhitecturală ori măiestrie. Ei bine, există în lume câteva exemple de construcții pe bază de pământ care s-ar putea să schimbe un pic optica generală cu privire la această tendință de zămislire a unor clădiri.
Citeşte şi: (GALERIE FOTO) Top 19 monumente celebre din lume care au fost distruse de conflicte
10. Capela Reconcilierii
Minimalista Capelă a Reconcilierii, din Berlin, este un simbol al reuniunii Germaniei de Est cu Germania de Vest, fiind plasată chiar pe fostul teritoriu neutru, de tranzit, dintre cele două țări, înainte de 1989. Este prima clădire publică de lut din Berlin și singura biserică ridicată din pământ bătătorit din Germania, fapt ce o clasează printre cele mai moderne exemple ale unor asemenea tehnici de construcție.
Întrebuințarea pământului bătătorit în această clădire a implicat o mixtură compactă de soluri cu nisip, prundiș și argilă, mixtură introdusă într-o ramă care modelează forma peretelui, făcându-l foarte solid. Clădirea, de formă ovală, proiectată de arhitecții Rudolf Reitermann și Peter Sassenroth, a fost terminată în 2000 și constă dintr-un miez de pământ bătătorit, înconjurat de o structură intermitentă de lujeri din lemn.
9. Taos, satul de pământ din New Mexico
Este vorba despre un sat istoric din argilă nisipoasă aflat în Taos, New Mexico, ce găzduiește clădiri de culoare maro-roșcat, cu mai multe etaje, care sunt locuite de peste 1000 de ani. A fost, probabil, construit în jurul anului 1000 d.Hr., iar în prezent adăpostește 150 de locuitori. Este vorba despre cea mai mare structură sătească multietajată încă existentă, ale cărei clădiri de pământ au pereți groși de până la un metru.
Casele de aici sunt formate, în general din două camere, dintre care una este destinată somnului și traiului, iar cealaltă gătitului, mâncatului și depozitării. În vechime, întregul sat era izolat de restul lumii printr-un zid înalt, cu o singură intrare. Acum scurtat, zidul era în trecut mult mai masiv, pentru a oferi protecție împotriva triburilor inamice ale americanilor nativi de aici. Râul care curge prin sat servește drept sursă principală de apă pentru băut și gătit.
8. Casele Hakka din China
Locuințele Hakka sunt clădiri de pământ, construite de către poporul cu același nume, care și-a început imigrarea în sudul Chinei din partea nordică a țării, în secolul al XVII-lea. Aceste case rotunde, din pământ bătătorit, au fost ridicate în scopuri defensive, cu o singură intrare și fără ferestre la nivelul solului. Cele mai mari case Hakka acopereau 40.000 metri pătrați, iar majoritatea celor care stau în picioare astăzi acoperă suprafețe de câte 10.000 metri pătrați. Stilul de arhitectură din pământ Hakka este unic pe teritoriul Chinei.
Materialele folosite în acest stil arhitectural pot fi cărămida, piatra sau pământul bătătorit, cel din urmă fiind cel mai des întâlnit. Pereții exteriori ai acestor clădiri au, în general, grosimea de un metru, iar întreaga clădire poate fi înaltă de 3 sau 4 etaje. Turele erau, adesea, construite adițional, pentru a spori aria de capacitate defensivă. Forma rotundă a pereților, care a devenit populară pentru mai multe construcții de mai târziu, a adăugat valoare defensivă fortificațiilor, reducând efectul artileriilor. Un fort Hakka putea rezista unui asediu prelungit, fiind foarte bine dotat cu grâne și având o sursă internă de apă. Casele Hakka aveau și propriile sisteme, sofisticate, de canalizare.
Citeşte şi: (GALERIE FOTO) Marile oraşe au îmbrăcat hainele de sărbători: Iată cum arată Brazii de Crăciun
7. Eartheaven
Este vorba despre o comunitate sătească ecologistă dintr-o pădure de munte situată în Black Mountain, în apropiere de Asheville, Carolina de Nord, S.U.A. Comunitatea din Eartheaven se preocupă de bunăstarea oamenilor și a planetei, practicând și propovăduind educația și traiul într-o lume pacifistă și prietenoasă cu mediul și animalele sălbatice.
Cea mai inedită trăsătură din acest loc o reprezintă construcțiile, atât cele comunitare, cât și locuințele, care sunt construite numai din materiale naturale, îmbinate cu pământ. Fondat în 1994, Eartheaven se întinde pe o suprafață de 320 de acri.
6. Moscheea Dijinguere Ber
… din orașul Timbuktu, a fost construită între anii 1324 și 1327, de către împăratul din Mali, Manșa Musa, după intorcerea acestuia din Hajj, pelerinajul anual la Mecca, orașul sfânt al musulmanilor. Moscheea este atribuită arhitectului Abu Ishq al-Saheli. Asemenea celor mai multe clădiri străvechi din oraș, construcția a trecut prin stadii succesive de dezvoltare și reparații. Așa cum arată astăzi, planul moscheii constă dintr-un sanctuar rectangular cu o curte interioară mică în capătul nordic și o curte externă mare în porțiunea vestică. Cea mai veche parte a moscheii este considerată cea din vestul sanctuarului.
Aici se găsesc arcade construite din calcar, care suportă acoperișul, o caracteristică nemaiîntâlnită nicăieri în Africa de Vest dinaintea perioadei coloniale. Dijinguere Ber are două turnuri, unul conic, cu excrescențe din lemn de salcâm, la exterior, și un minaret adiacent, aflat în curtea interioară. Dijinguere Ber este considerată cea mai veche construcție musulmană a orașului Timbuktu, iar în trecut este posibil să fi fost separată de restul localității. Moscheea este realizată, în cea mai mare proporție, din cărămizi de pământ, acoperite cu un strat de argilă, cu rol de netezire.
5. Glaoui Kasbah din Maroc
Un kasbah sau Qassabah este o porțiune districtuală a unui oraș islamic, sau o fortăreață. El servea, în trecut, drept reședință pentru șeicii locali și avea rolul de apărare atunci când orașul era atacat. Este și cazul kasbahului Taourirt, construit din pământ și argilă, un fost palat al familiei Glaoui și principala atracție a orașului marocan Ouarzazate. Această fortăreața cu 300 de camere, parţial restaurată, marchează joncţiunea a trei râuri – Dades, Draa şi Ziz – precum şi locul de răscruce al multor rute de caravane.
În timp ce liderii Glaoui, cunoscuți sub denumirea de „caid” nu au locuit niciodată în opulentul palat, kasbahul lor din Taourirt a găzduit cândva sute de oameni. Fortăreața din lut a fost construită de Ahmed Amghar, dintr-un amestec de argilă și paie, la care s-au adăugat unele decorații sau modelări geometrice, observabile în porțiunile superioare ale pereților. Kasbahul este unul dintre cele mai vizitate monumente din Ouarzazate, accesul costă 20 de drahme de persoană, iar locul a reprezentat platoul de filmare al multor scene cinematografice, de-a lungul anilor.
Citeşte şi: (FOTO) Adevărul despre cercurile misterioase care pot fi văzute doar din avion
4. Citadela din Rayen
Demult părăsită, citadela din Rayen este un oraș antic complet, bine prezervat cu toate elementele sale, între care se numără locuințe, magazine, bazaruri, unități militare, piețe, fortărețe, clădiri religioase, grajduri și școli. Citadela este situată în sud-vestul orașului Rayen, în provincia Kermna, și este considerată cea mai mare și mai veche structură de pământ (rămasă în picioare) din Iran.
Monumentul datează din era Sassanida, cuprinsă între anii 224 și 651 d.Hr., și acoperă o suprafața de 20.000 de metri pătrați, rămânând un simbol al fortăreței rezidențiale din vremurile antice. Arg-e Rayen a fost locuit până acum 150 de ani.
3. Marea Moschee din Djenne
Poziționată pe valea râului Bani, în orașul Djenne, din Mali, Marea Moschee este cea mai mare clădire de lut din lume, considerată de mulți arhitecți, în ciuda influențelor islamice, realizarea de căpătâi a stilului arhitectural Sudano-Sahelian. Moscheea a fost ridicată pe ruinele unei foste construcții similare, din secolul XIII, cea pe care o putem admira astăzi datând (numai) din anul 1907. Impozanta clădire este centrul comunității din Djenne, dar reprezintă și una dintre cele mai emblematice entități arhitecturale din Africa. Construirea noii moschei a început în 1906, din ordinul administrației franceze a orașului și s-a săvârșit un an mai târziu. Pereții Marii Moschei sunt făuriți din blocuri de pământ uscate la soare, îmbinate cu mortar pe bază de pământ și îmbrăcați într-un înveliș de argilă care îi oferă clădirii un aspect fin, nivelat.
Pereții sunt decorați cu o mulțime de lemne din trunchiuri de palmieri, denumite „toron”, care ies 60 de centimetri în afara construcției și servesc drept schele în operațiunile de restaurare. Întreaga structură este ridicată pe o platformă pătrată, cu latura de 75 de metri și înaltă de 3 metri. Platforma este accesibilă prin 6 seturi de scări, decorate cu mici protuberanțe. Planul general al clădirii are formă de trapez, peretele de rugăciune sau qibla se află cu fața spre Mecca, iar pereții exteriori ai moscheei măsoară aproximativ un metru în grosime. Din 1907 până în prezent Marea Moschee din Djenne a rămas la fel, puține ajustări fiind aduse construcției, iar acelea numai la nivelul fațadei. Întreaga comunitate din Djenne este implicată activ în mentenanța construcției printr-un festival anual unic, ce implică muzică și festin, dar al cărui principal obiectiv este repararea porţiunilor depreciate ale moscheii. Regiunile istorice din Djenne, inclusiv Marea Moschee au fost declarate, în 1988, Patrimoniu Mondial UNESCO.
2. Arg-e Bam din Iran
Este vorba despre ceea ce a însemnat, cândva, cea mai mare construcție din pământ și argilă din lume, localizată în Bam, un oraș din provincia Kerman, aflat în sud-estul Iranului. Enorma citadelă situată pe Drumul Mătăsii a fost construită înaintea anului 500 i.Hr. și a fost intrebuintanta până în 1850 d.Hr. Nu se știe cu exactitate de ce a fost abandonată. Pe vremuri, construcția era o fortăreață de mari dimensiuni, în a cărei inimă se afla citadela – dar, din pricina aspectului impresionant al acesteia, întreaga fortăreață a devenit cunoscută drept Citadela Bam. Zona pe care se întindea citadela Bam avea o suprafață de aproximativ 180.000 metri pătrați și era înconjurată de un zid gigantic, înalt de 6-7 metri și lung de 1.815 metri, străjuit de 67 de turnuri.
Cu adevărat remarcabile la această construcție sunt turnurile „prinzătoare de vânt”. Este vorba despre structuri care ies din clădiri pentru a intercepta curenții de aer și a-i direcționa înspre construcții, ca un fel de sistem rudimentar de aer condiționat. Uneori, aerul era barbotat printr-un bazin cu apă din clădire, pentru a fi răcit și curățat de praf. Diferite tipuri de turnuri de vânt au fost utilizate pentru clădiri diferite. De exemplu, există 4 turnuri direcționale de vânt pentru clădirile mai mari și mai importante, capabile să capteze vântul omnidirecțional și sunt turnuri unidirecționale pentru clădirile mai mici. Cutremurul din 2003 din Iran a distrus mai mult de 80% din citadela aflată pe lista siturilor UNESCO.
Citeşte şi: (FOTO) Ce și cum mâncau cei mai duri dictatori ai lumii
1. Shibam – Manhattan-ul deșertului
Se poate spune despre Shibam, din Yemen, că este orașul primilor zgârie-nori ai lumii, Manhattan-ul deșertului. Cu secole înainte ca americanii din New York și Chicago să ridice primii zgârie nori, Orientul Mijlociu excela, în felul său, în construcții de acest gen. Iar Shibam-ul, oraș datând încă din secolul al II-lea d.Hr., este cel care se poate mândri cu primele clădiri de pământ din istorie care au sfidat norii. Construite exclusiv din cărămizi de lut făcute chiar de localnici, casele turn ale Shibam-ului se ridică la înălțimi de peste 30 de metri și au, cele mai înalte dintre ele, chiar și 11 etaje . Scopul lor, asemenea zidului care înconjoară ineditul oraș, a fost acela de a apăra populația locală de triburile de beduini. Casele sunt vechi și locuite permanent, în marea lor majoritate, de peste 500 de ani.
Planul orașului a fost astfel realizat încât așezarea să fie străbătută de străzi înguste și întortocheate, improprii pentru o caravană sau un grup mare de oameni, suficient ca să îi facă pe potențialii atacatori să se gândească bine înainte de a pătrunde într-un atare viespar. Chiar și casele par niște fortificații strategic amplasate. Acesta este poate și motivul pentru care sudul Yemenului nu a fost niciodată cucerit. Shibamul are o vechime de peste 2000 de ani, dar mulți îl consideră, mai degrabă, un oraș din secolul al XVI-lea, perioadă în care au fost ridicate cele mai multe dintre uriaşele sale clădiri.
Eroziunea şi ploile, chiar dacă rare, i-au determinat pe locuitori să facă reparaţii şi îmbunătăţiri constante, astfel încât nimeni nu mai poate spune cu exactitate cât de vechi sunt casele. Acum, Shibam-ul se consideră un oraş modern, lipsit de poluare şi de zgomotul infernal al marilor metropole, mândru să fie posesorul celor mai vechi zgârie nori şi, totodată, al celor mai înalte blocuri de pământ din lume. Oraşul a intrat în patrimoniul UNESCO încă din anul 1982, odată cu cea de a 6-a reuniune a prestigioasei organizaţii, eveniment ce a avut loc la Paris.
Citeşte şi: 30 cele mai ciudate superstiţii din Republica Moldova şi întreaga lume