Tomac: Ponta ar trebui să se comporte ca un bărbat, nu ca un laș, mituind cetățenii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul român Eugen Tomac a lansat vineri un atac dur la adresa lui Victor Ponta, candidat la funcția de președinte al României, pe care-l acuză „turism” și „mită electorală” în Republica Moldova.

Tomac, coleg de partid cu Elena Udrea, candidatul PMP la funcția de președinte al României care a obținut peste 16% din voturile românilor din Republica Moldova în primul tur, i-a îndemnat pe toți basarabenii să voteze duminică împotriva lui Victor Ponta, întrucât acesta este un „candidat fals și periculos”.

Acesta l-a acuzat pe Ponta și staff-ul său electoral că încearcă să fraudeze rezultatul alegerilor din Republica Moldova prin mai multe modalități.

„În primul rând, au fost înființate secții de votare absolut la întâmplare pe teritoriul Republicii Moldova, unii cetățeni români fiind nevoiți să se deplaseze sute de km până la cea mai apropiată secție de votare. Apoi, s-au înființat secții de votare în localități unde nu sunt atât de mulți cetățeni români. Al doilea pas pus la cale în același mod ilegal este transportarea cetățenilor, gratuit, cu autocare inscripționate cu PSD, la secțiile de votare. Pentru al doilea tur de scrutin nici nu se mai ascund și se fac liste cu cetățenii care vor să meargă la o secție mai îndepărtată gratuit, singura condiție fiind să voteze cu Victor Ponta”, a acuzat Tomac.

În opinia lui Tomac, doar la Chișinău ar fi trebuie să se deschidă cel puțin 20 de secții de votare. El a înaintat și un demers în acest sens, dar „Guvernul mincinos de la București” a refuzat să facă acest lucru.

„Dacă crede că merită voturile basarabenilor, Ponta ar trebui să se lupte ca un bărbat, nu ca un laș, mituind cetățenii de bună-credință”, a declarat Eugen Tomac.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...