Timp de o săptămână, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat aproape 495 milioane de lei

Timp de o săptămână, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat aproape 495 milioane de lei

Săptămâna trecută, în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 494,9 milioane lei, fiind perfectate per total 11.324 de declarații vamale. Tot în aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 77.890 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 16.930 și respectiv, 12.198 de traversări.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 118 încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare și de încălțăminte, piese auto uzate, produse cosmetice, dispozitive electronice, produse din tutun etc.). Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 55 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 262 435 lei.

De asemenea, Serviciul Vamal amintește despre faptul că, începând cu data de 5 noiembrie, este închis postul vamal temporar de la ”Palanca”. Măsura a fost impusă de necesitatea efectuării lucrărilor de extindere a noului punct de trecere, care va fi dat în exploatare la finele anului curent. Prin urmare, călătorii care intenționează să traverseze frontiera pe la Palanca în această perioadă, sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal ”Tudora”, unde a fost suplimentat numărul de inspectori pentru a face față fluxului de călători.

Totodată, amintim și despre restricțiile de circulație apărute, din data de 2 noiembrie, în postul vamal ”Moghileov-Podolsk” de pe teritoriul Ucrainei, în legătură cu inițierea lucrărilor de înlocuire a asfaltului în zona de control vamal. Lucrările de reabilitare sunt prevăzute pentru două luni. Prin urmare, având în vedere că, în această perioadă, capacitatea de perfectare a postului ucrainean se va reduce, venim cu recomandarea de a traversa frontiera și prin punctele de trecere ”Briceni-Rossoșanî” sau ”Criva-Mămăliga”. De asemenea, începând cu data de 28 noiembrie, călătorii pot opta și pentru postul ”Unguri”, deschis pentru mijloacele de transport de pasageri și mărfuri, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone.

Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. Pe parcursul săptămânii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 299 de solicitări de informații legate de vamă.

0