Timofti: Sper ca scrutinul legislativ din toamnă să confirme progresele Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sprijinul acordat de Consiliul Europei pe parcursul ultimelor două decenii a contribuit la consolidarea instituţiilor democratice şi respectarea drepturilor omului în Moldova, a declarat Preşedintele Nicolae Timofti, în cadrul unei întrevederi cu noul şef al Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, Jose Luis Herrero.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că alegerile parlamentare din 30 noiembrie se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor democratice și vor confirma progresele Republicii Moldova pe calea integrării europene.

„Obiectivul autorităţilor de la Chişinău în cooperarea cu Consiliul Europei este încheierea procesului de monitorizare a Republicii Moldova de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi trecerea la etapa de post-monitorizare. Sper ca scrutinul legislativ din toamna acestui an să constituie un argument plauzibil în luarea unei asemenea decizii”, a declarat Timofti.

La rândul său, Jose Luis Herrero, şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, a vorbit despre implementarea în ţara noastră a 23 de proiecte, în valoare de 18 milioane de euro, în cadrul „Planului de acţiuni al Consiliului Europei privind susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova în perioada 2013-2016”.

Oficialul european a subliniat importanţa aplicării coerente a Convenţiei pentru drepturile omului în Moldova, acţiuni care vizează, în special, reforma justiţiei, prevenirea şi combaterea corupţiei.

Moldova este supusă monitorizării APCE din anul 1995.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...