Timofti propune UE ca Acordul de asociere să fie semnat la 27 mai

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a adresat vineri membrilor Consiliului European, șefi de state și prim-miniștri, o scrisoare prin care exprimă dorința intensă a Republicii Moldova de a semna până la sfârșitul lunii mai Acordul de Asociere, inclusiv cel privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Șeful statului a transmis scrisori similare Președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Catherine Ashton.

Timofti propune ca semnarea Acordului de Asociere, inclusiv a celui privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, să aibă loc la reuniunea șefilor de stat sau de guvern din UE din 27 mai 2014.

Totodată, el a salutat decizia anterioară a Consiliului European prin care a fost devansat termenul de semnare a celor două acorduri.

Citește și: Iurie Leancă: Republica Moldova este gata să ceară aderarea la UE

”Am luat act cu satisfacție de voința comună, manifestată la ultima reuniune a Consiliului European, la care a fost discutat subiectul asocierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană. M-am bucurat să constat că, la examinarea chestiunii cu privire la devansarea termenului de semnare a celor două acorduri față de cel stabilit anul trecut, au fost luate în vedere toate aspectele ce privesc Republica Moldova și viitorul ei imediat, precum și actualele contexte intern și cel regional complex”, se spune în scrisoarea adresată membrilor Consiliului European de către președintele Timofti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...