Timofti, la Așgabat: Moldova nu este stat neutru atâta timp cât trupele ruse se află în Transnistria

Timofti, la Așgabat: Moldova nu este stat neutru atâta timp cât trupele ruse se află în Transnistria

Statutul de neutralitate al Republicii Moldova, stipulat în Constituție, este nul din punct de vedere juridic, atâta timp cât trupele rusești staționează în Transnistria, a declarat președintele Nicolae Timofti, la Așgabat.

Șeful statului a spus că statutul de neutralitate al Republicii Moldova „nu a fost și nu este respectat de către Federația Rusă, care își menține trupele militare în regiunea transnistreană, deși la Reuniunea OSCE de la Istanbul, în 1999, s-a angajat să-și retragă de acolo trupele militare şi stocurile de muniții”.

„Reiterez pe această cale poziția Republicii Moldova cu privire la necesitatea finalizării retragerii stocurilor de muniții şi forțelor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul țării noastre. De asemenea, pledăm pentru transformarea operațiunii de pacificare din zonă de securitate în una civilă cu mandat internațional”, a declarat Timofti la Conferința internațională „Politica de neutralitate: cooperare internațională pentru pace, securitate și dezvoltare”

În context, președintele a vorbit despre sesizarea de la Curtea Canstituțională în acest sens, depusă de către deputați ai Partidului Liberal

„Autorii sesizării arată că dislocarea unor trupe militare străine în regiunea estică a Republicii Moldova aduce atingere statutului de neutralitate, determină nerealizarea de facto a acestei prevederi constituționale, și de aceea această prevedere trebuie lovită de nulitate juridică, atât timp cât trupe militare străine se află pe teritoriul țării noastre”, a menționat Nicolae Timofti.

0