Timofti: Asocierea politică și economică cu UE, cel mai important obiectiv pe care Moldova l-a avut în ultimii ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Asocierea politică și economică cu Uniunea Europeană este cel mai important obiectiv pe care Republica Moldova l-a avut în ultimii ani, a declarat președintele Nicolae Timofti în timpul discursului susținut în plenul Parlamentului, cu ocazia ședinței plenare pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

„Avem nevoie de acest Acord cu Uniunea Europeană pentru a duce la îndeplinire sarcinile primordiale care stau în fața noastră: consolidarea instituțiilor democratice, combaterea corupției, modernizarea economiei și a ramurilor de bază – industria și agricultura -, dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice, și multe altele.
Dar în primul rând, încheierea Acordului de Asociere va confirma la nivel oficial, politic, ceea ce este o axiomă pentru toată lumea, și anume că Republica Moldova este o țară cu vocație eminamente europeană!”, a declarat președintele statului.

Președintele a îndemnat deputații să voteze ratificarea documentului, deoarece „peste ani, istoria va consemna faptul că ați îndeplinit voința poporului, că ați făcut ceea ce trebuia să faceți” și ”ceea ce trebuia să facem, cu toții, mai de demult”, a remarcat Timofti.

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a fost semnat vineri, 27 iunie, la Bruxelles. Documentul urmează astăzi să fie ratificat de către Parlament.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...