Theresa May, „doamna de fier” care va negocia ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actualul ministru britanic de interne, Theresa May, care preia miercuri conducerea executivului de la Londra, este o eurosceptică prin convingere și va avea ca principală sarcină să negocieze ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie luni AFP într-o prezentare a profilului ei.

Deși eurosceptică, Theresa May a ales la începutul anului să rămână alături de premierul David Cameron în tabăra care a susținut rămânerea în blocul comunitar la referendumul din 23 iunie. Totuși, ea s-a implicat puțin în campanie, însă a susținut o limitare a imigrației, tema favorită a taberei favorabile Brexitului (părăsirea UE), fapt care a făcut-o credibilă pentru ambele tabere.

Jonglând abil între facțiunile pro și anti-Brexit din Partidul Conservator, Theresa May a reușit în final să se impună drept o candidată a consensului la conducerea partidului și la succesiunea lui Cameron, care și-a anunțat demisia după eșecul taberei anti-Brexit la referendum.

Ea este o conservatoare care se plasează mai degrabă în zona de dreapta a Partidului Conservator, chiar dacă în prezent are un discurs orientat spre temele mai sociale, încercând astfel să-și estompeze imaginea de persoană insensibilă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...