În urmă cu 14 ani, în perioada ce a urmat atacurilor de la 11 septembrie, opinia publică a acceptat o serie de idei greșite despre Osama bin Laden și gruparea al Qaida.
Unii s-au concentrat pe bogăția, sănătatea și viața lui bin Laden, alții pe gruparea sa, considerată o rețea teroristă globală, cu „celule adormite”, „agenți operativi” pe orice continent, capabili să lovească oricând, să radicalizeze și să mobilizeze.
Incidente petrecute anterior au fost puse pe seama al Qaida și orice incident petrecut în lume putea fi un atac al grupării. Toate acestea au avut un impact asupra reacției guvernelor occidentale la atacurile teroriste: amenințarea a fost descrisă în termeni apocaliptici, așa că a fost nevoie de un răspuns egal ca amplitudine.
Erorile făcute atunci cu al Qaida riscă să fie repetate cu Statul Islamic, scrie Jason Burke, autor al lucrării „The New Threat From Islamic Militancy”, din care The Guardian publică aceste concluzii.
Un rezultat al ignorării motivațiilor ideologice ale al Qaida și legăturilor cu alte grupări și guverne a fost că „războiul global împotriva terorismului” este parțial vinovat de răspândirea militantismului radical islamic în ultimul deceniu.
În pofida lecțiilor învățate de-a lungul anilor ce au trecut de atunci și abordărilor foarte diferite ale liderilor politici din SUA și Europa, există pericolul, potrivit lui Burke, de a repeta cel puțin unele din acele greșeli cu Statul Islamic.
Deja se conturează unele paralele. Apariția Statului Islamic în 2013 a declanșat reacții similare celor de după atacurile de la 11 septembrie și riscă să influențeze politicile.
Statul Islamic, ca și al Qaida, a fost legat (fără dovezi reale) de planuri de a obține arme de distrugere în masă, de a trimite agenți „infestați cu Ebola” în Occident și de a avea celule adormite și agenți în Europa. Aceste afirmații sunt o reprezentare greșită a felului în care operează ambele organizații și cum radicalizează indivizii.
S-a făcut de multe ori legătura între Statul Islamic și o serie de „bad guys” din Hamas, organizațiile extremiste palestiniene, ba chiar și cartelurile mexicane ale drogurilor.
Așa cum a fost omisă importanța ideilor al Qaida în lumea islamică, la fel se ignoră acum rezonanța pe care o are încercarea Statului Islamic de a restaura puterea pierdută și gloria imperiilor islamice, prin așa-zisul „califat”.
Obama a descris gruparea drept „o organizație teroristă, pur și simplu”. Dar nu este așa, scrie Burke. Statul Islamic este un hibrid de insurgență, separatism, terorism și infracționalitate, cu rădăcini în mediul local, în conflictele regionale și în luptele geopolitice.
În 2015, guvernele s-au grăbit să întărească legislația antiteroristă și să crească puterile poliției, la fel ca în 2002. Ca și atunci, politicienii au descris pericolul în termeni apocaliptici. Însă, la fel că și în cazul al Qaida, liderii lumii exagerează implicarea Statului Islamic în violențele din țările lor pentru a-și ascunde propriile eșecuri și pentru a obține ajutor de la Washington, material, diplomatic și moral.
O altă problemă mai veche iese acum la suprafața: pericolul ca Statul Islamic să fie privit ca o umbrelă pentru toate grupările militante islamice, așa cum era odinioară privită al Qaida. Poate că Statul Islamic a inspirat alte organizații, a revigorat mișcarea militantă globală și a introdus noi tactici și strategii, dar mai sunt încă mulți jucători importanți.
Militantismul islamic rămâne un fenomen foarte divers care nu va fi distrus prin eliminarea unei singure grupări sau a unui singur individ. Ideea că există un „glonț de argint” este atrăgătoare, însă nu are nicio bază, scrie expertul.
Statul Islamic este inovator – nu a atacat direct Occidentul ca al Qaida, ci solicită indivizilor să acționeze în Europa și SUA. În loc de atacuri spectaculoase precum cel de la 11 septembrie, Statul Islamic are înregistrări video teribile, care nu au același impact, dar sunt mai ușor de organizat. Clipurile de propagandă ale Statului Islamic sunt publicate aproape săptămânal și au un auditoriu vast.
Gruparea încearcă să ajungă la acei privitori pe care îi poate radicaliza și noile tehnologii îi permit să ajungă exact la aceia pe care îi vizează, prin produse de propagandă special pregătite.
Atacatorii din recentele atentate din Franța au purtat camere de luat vederi corporale și și-au filmat violențele. Următoarea etapă va fi live-streaming-ul unui atac terorist (transmisie în direct pe Internet – n.red.) și rețelele TV vor fi nevoite să decidă dacă transmit așa ceva, în timp ce publicul va decide dacă va privi așa ceva.
Alte mituri care privesc ambele grupări teroriste avertizează că militanții pot pune mâna pe arme chimice și nucleare. Expertul evaluează că ambele scenarii sunt improbabile, întrucât asemenea materiale sunt dificil de produs, depozitat, de transformat în arme și de a fi folosite eficient. Depășesc cu mult capacitățile oricărei grupări militante islamice.
E normal să ne fie frică de terorism și e normal să fim îngrijorați, mai scrie Burke. Însă este mai bine să ne fie frică și să fim îngrijorați cu măsură, nu să ne lăsăm panicați în ignoranța noastră.