Termoelectrica cere majorarea tarifului cu aproape 30%

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a iniţiat procedura de examinare a solicitării S.A. „Termoelectrica” privind aprobarea tarifelor noi la producerea energiei electrice și la energia termică livrată consumatorilor, precum și calculele și materialele aferente necesare.

Astfel, S.A. „Termoelectrica” solicită majorarea tarifului pentru producerea energiei electrice cu 12,3%, până la 179,51 bani/kWh, și a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor cu 27,4%, până la 1257,38 lei/Gcal.

Această solicitare este motivată prin creșterea semnificativă a costurilor de producere şi de livrare a energiei electrice și termice de la ultima ajustare a tarifelor care a avut loc în octombrie 2011.

ANRE anunţă pentru marţi, 13 septembrie, ora 10.00, desfăşurarea dezbaterilor publice pe marginea cererii parvenite de la „Termoelectrica”, la sediul ANRE din strada Columna, 90.

ANRE precizează că S.A. „Termoelectrica” a fost creată în luna iunie 2015 ca rezultat al procesului de reorganizare a trei entităţi existente anterior – S.A. „Termocom”, S.A. „CET-1” și S.A. „CET-2”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...