Tenismanul Novak Djokovic, cel mai bun sportiv european în 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului, în ancheta agenției poloneze de știri PAP, la care au participat alte 21 de agenții de pe continent.

În ierarhia finală a celei de-a 58-a ediții a clasamentului, Djokovic, care în 2015 a câștigat trei titluri de Mare Șlem, Australian Open, Wimbledon și US Open, a fost urmat de pilotul britanic Lewis Hamilton, campionul mondial de Formula 1, și de atleta olandeză Dafne Schippers, campioană mondială la 200 m.

De remarcat că Djokovic a mai câștigat titlul de cel mai bun sportiv european în ancheta PAP în 2011.

În clasament mai figurează Pau Gasol, vedeta echipei masculine de baschet a Spaniei, fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, atletul britanic Mohamed Farah etc.

De remarcat și prezența halterofilului rus Aleksei Lovcev, campionul mondial al cat. +105 kg, pe locul 19, însă el a fost depistat pozitiv la controlul antidoping la Mondialele din noiembrie, după cum s-a anunțat săptămâna aceasta.

Două sportive române, gimnasta Nadia Comăneci (1976) și atleta Gabriela Szabo (1999), au fost laureate ale anchetei de-a lungul timpului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...