Tenismanul elvețian Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale în valoare 1.837.425 euro, învingându-l în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-3, vineri seara, pe francezul Adrian Mannarino (28 mondial).
Federer (36 ani), care a câștigat de șapte ori până acum această competiție găzduită de orașul său natal, se va lupta pentru un loc în finală cu belgianul David Goffin (10 mondial), care a câștigat, la rândul său, în sferturi, în fața americanului Jack Sock (23 mondial), cu 7-6 (8/6), 6-3, conform Agerpres.
Joi, în optimi, elvețianul trecuse de un alt jucător francez, Benoit Paire, câștigând partida în două seturi, 6-1, 6-3, după mai puțin de o oră de joc.
Federer are toate șansele să joace a 13-a finală a acestui turneu, având în vedere că a câștigat toate confruntările cu Goffin de până acum.
În cealaltă semifinală de la Basel, argentinianul Juan Martin Del Potro, învingător în sferturi cu 6-2, 2-6, 6-4 în fața spaniolului Roberto Bautista, îl va întâlni pe croatul Martin Cilic, numărul 4 mondial, care a trecut greu de ungurul Marton Fucsovics, cu 7-6 (7/3), 5-7, 7-6 (7/4).