TASS promovează mitingul electoral al lui Dodon. ÎI îndeamnă pe oameni să iasă la protest după alegeri și să apere victoria

by D M
Distribuiti mai departe...

Peste cinci sute de susținători al lui Dodon în cel de-al doilea mandat al președintelui Moldovei s-au adunat vineri în centrul Chișinăului pentru a manifesta în sprijinul său, transmite TASS. Sute de oameni cu steaguri roșii și stindarde au mărșăluit de-a lungul străzilor principale ale capitalei R. Moldova până la Teatrul Național de Operă și Balet, unde au fost așteptați de deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova care îl susțin pe Dodon, precum și de primarul Chișinăului, Ivan Ceban.

TASS citează îndemnul lui Dodon către susținătorii săi să iasă la vot și, dacă va fi necesar, să apere victoria candidatului lor. „Trebuie să fii dur, trebuie să te lupți”, a spus Dodon.

Amintim că Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a publicat un comentariu vizând alegerile prezidențiale în care a subliniat că în turul doi din 15 noiembrie trebuie „evitată transportarea organizată în masă a alegătorilor către secțiile de votare în număr fără precedent de mare din Europa de Vest și Statele Unite pe fundalul blocării forțate a votării de către cetățenii moldoveni care locuiesc în Transnistria”. Potrivit MAE-ului de la Moscova, asemenea practici nu contribuie la formarea unui tablou real al preferințelor electorale ale cetățenilor din Republica Moldova. Externele din Rusia au mai subliniat că candidații trebuie să accepte rezultatele scrutinului oricare ar fi acestea și să se abțină de la violențe care ar urmări revizuirea rezultatelor alegerilor.

„Suntem încrezători că candidații la președinție care participă la turul al doilea vor accepta rezultatele votului popular cu onoare și demnitate, oricare ar fi acestea și se vor abține de la posibila organizare a unor acțiuni violente ilegale care ar urmări revizuirea rezultatelor alegerilor. Rusia este deschisă cooperării constructive, reciproc avantajoase și responsabile cu orice candidat pe care cetățenii moldoveni îl vor alege la conducerea Președinției în cursul alegerilor democratice libere din 15 noiembrie anul curent”, se arată în comentariul oficial al MAE rus. 

sursa: deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.