Ţara care e în proces de aderare la UE: Mesaj uluitor pentru Europa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serbia nu își va schimba politica de integrare europeană, a asigurat vineri premierul sârb, Aleksandar Vucic, care a adăugat că un referendum pe această temă s-ar putea desfășura în țara sa numai dacă el ar fi înfrânt în alegeri, transmite agenția Tanjug.

„Deși sunt sigur că cetățenii sârbi ar vota la fel cum au făcut-o britanicii, sunt de asemenea sigur că ei vor un viitor mai bun, așa că rămânem pe calea către Uniunea Europeană”, a declarat șeful guvernului de la Belgrad, la o conferință de presă extraordinară, desfășurată după ce Marea Britanie a decis prin referendum să se desprindă de blocul comunitar.

„Astăzi s-a petrecut cel mai mare cutremur politic de la căderea Zidului Berlinului”, astfel a caracterizat el votul britanicilor. „Sârbilor le place să fie divizați în chestiunile majore și probabil că ar vota precum britanicii”, a continuat premierul sârb, remarcând însă faptul că la referendumul din Marea Britanie segmentul de electorat cel mai tânăr a votat pentru rămânerea în UE.

„Există unii care și-ar dori să se convoace referendumuri și în Serbia și să se schimbe politica, dar poporul se poate pronunța la alegeri”, a mai spus Vucic, la numai două luni după ce a câștigat alegerile. „Atunci când vor câștiga alegerile, pot să convoace orice doresc”, a continuat el, confirmând că un astfel de referendum se va desfășura totuși cu un an înaintea aderării la UE.

În teorie, Serbia ar urma să adere la UE în 2020, după mulți ani în care negocierile au bătut pasul pe loc. Însă, UE se confruntă cu o criză a refugiaților și dacă vrea să o țină sub control, sprijinul Serbiei este esențial, potrivit realitatea.net.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...