The Sun: Transilvania, cu perspective panoramice şi castele gotice, prima destinaţie de vizitat în 2016

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jurnalişti ai publicaţiei The Sun au petrecut 48 de ore în Transilvania, notând că regiunea nu merită vizitată doar pentru mitul lui Dracula, ci şi pentru perspectivele panoramice, pentru castelele „desprinse parcă din Harry Potter” şi pentru barurile dosite pe străzi sinuoase.

Anul acesta, Lonely Planet a desemnat Transilvania destinaţia desăvârşită pentru călătorii. „Nu merită vizitată doar pentru mitul lui Dracula, pentru vederile panoramice asupra peisajelor de o frumuseţe tulburătoare, ci şi pentru castelele gotice – crucifixul şi funia de usturoi sunt opţionale”, scriu jurnaliştii de la The Sun.

Jurnaliştii scriu în continuare că în Cluj, de pildă, turiştii pot face slalom printre galerii de artă şi teatre, le recomandă să se rătăcească prin spaţiul de artă contemporană „Fabrica de pensule”, unde se răsfiră mai multe galerii de artă, ateliere ale artiştilor şi spaţii pentru spectacole teatrale.

Pentru că în Munţii Carpaţi trăiesc lincşi, lupi şi urşi, jurnaliştii de la The Sun îndeamnă turiştii să treacă prin Sanctuarul Urşilor de la Zărneşti, unde specii de urşi salvaţi din cuşti şi circuri din toată lumea sunt adăpostite într-o ambianţă luxuriantă.

Castelul Bran din secolul al XIV-lea, cocoţat pe o stâncă, sursă de inspiraţie pentru reşedinţa Contelui Dracula în romanul lui Bram Stoker oferă, scriu jurnaliştii, panorame impresionante, dacă turiştii urcă scările secrete din interior către turnuri, iar apoi trebuie să-şi încordeze forţele şi să-şi stăpânească frica pentru o vizită la Muzeul Torturii din incinta Castelului Bran.

Pe străzile pietruite şi labirintice ale Sighişoarei, oraşul de baştină al lui Vlad Ţepeş, domnitor al Transilvaniei ce a fost transpuns în romanul lui Stoker drept Contele Dracula, călătorii pot vedea case „făurite parcă din turtă dulce”.

Pe de altă parte, vizitatorii se pot delecta cu sarmalele româneşti în toate restaurantele locale, sau, pentru senzaţii intense, pot gusta cocktailuri pe bază de limonadă sau campari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...