SUA susține că Marea Britanie ar putea să nu iasă niciodată din UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Secretarul de stat american, John Kerry, a afirmat marți ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în favoarea căreia britanicii au votat săptămâna trecută, ar putea să nu aibă loc niciodată, adăugând că Londra nu se grăbește să plece, transmite AFP.

Exprimându-se la o zi după o întrevedere cu premierul britanic, David Cameron, John Kerry a spus că șeful guvernului se simte „incapabil” să negocieze o plecare pe care nu o dorește.

„Este un divorț foarte complicat”, a subliniat șeful diplomației Statelor Unite la reuniunea anuală privind serviciile de informații și securitatea Aspen Ideas Festival, în Colorado (vest).

John Kerry, care a fost primit luni la reședința oficială a premierului britanic, Downing Street la Londra, a precizat că David Cameron nu dorește să activeze articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, ce ar declanșa o numărătoare inversă de doi ani pentru transpunerea în practică a Brexitului.

Londra, a dezvăluit John Kerry, nu vrea să riște să se găsească fără acord de cooperare cu uniunea Europeană la expirarea acestui termen.

David Cameron „se simte incapabil (…) să înceapă să negocieze un lucru în care nu crede și despre care nu are nicio idee cum o să meargă”, a continuat oficialul american.

Întrebat în legătură cu eventualitatea ca decizia de a părăsi UE să fie în cele din urmă răsturnată, John Kerry a precizat: „Cred că există o serie de mijloace”.

„În calitatea de secretar de stat, nu vreau să le expun astăzi. Cred că ar fi o greșeală. Dar sunt mijloace” pentru a face asta, a spus el.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus marți că înțelege că premierul britanic are nevoie de timp pentru a demara divorțul de UE, dar a atras atenția că „nu avem la dispoziție luni de zile pentru a medita”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...