SUA somează Rusia să retragă „imediat” convoiul din Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Departamentul american al Apărării somează Rusia să retragă „imediat” convoiul trimis în estul Ucrainei fără aprobarea Administraţiei de la Kiev, ameninţând cu noi sancţiuni.

„Trimiterea camioanelor reprezintă o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene de către Rusia”, a declarat, potrivit AFP, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Aproape 100 dintre cele aproximativ 300 de camioane rusești au trecut vineri frontiera, în jurul orei 12:30, potrivit unui observator al OSCE aflat în zonă, Paul Picard. Dintre acestea, 34 au fost inspectate joi şi în cursul nopţii de joi spre vineri, celelalte trecând fără vreun control asupra încărcăturii și fără permisiunea Kievului, conform aceleiaşi surse.

Intrarea convoiului rus pe teritoriul Ucrainei este o invazie directă din partea Rusiei, a declarat șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Valentin Nalivaicenko.

„Noi spunem că este o invazie directă. Este vorba despre vehicule militare sub acoperirea cinică a Crucii Roşii”, a declarat Valentin Nalivaicenko, directorul serviciilor de securitate ucrainene (SBU), citat de agenţia Interfax-Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...