SUA și Rusia au ajuns la o înțelegere pentru încetarea ostilităților în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și John Kerry, au convenit, într-o convorbire telefonică purtată sâmbătă, ca Rusia și Statele Unite să-și folosească fiecare influența pentru a convinge părțile implicate în conflictul armat din estul Ucrainei să pună capăt ostilităților și să negocieze o soluție politică. se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe.

Evocând o discuție „sinceră și directă”, comunicatul mai menționează că cei doi oficiali au căzut de asemenea de acord asupra „necesității unei anchete internaționale echitabile, deschise și independente”, care să elucideze cauzele prăbușirii avionului malaezian Boeing 777 într-o zonă de conflict din estul Ucrainei controlată de insurgenții proruși, iar „toate probele, inclusiv cutiile negre ale avionului, trebuie prezentate pentru a fi evaluate în cadrul investigației internaționale”.

Referirea la cutiile negre este importantă, întrucât autoritățile ucrainene au acuzat separatiștii că ar fi găsit aceste înregistrări și le-ar ascunde cu intenția de a le preda autorităților ruse. Cu o zi în urmă, Serghei Lavrov a promis că Rusia nu va prelua cutiile negre, pentru a nu încălca normele de drept internațional.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...