SUA avertizează India că ar putea fi supusă sancțiunilor dacă va achiziționa armament rusesc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un responsabil de rang înalt al Pentagonului a avertizat India că nu există nicio garanție că nu va supusă sancțiunilor americane dacă va achiziționa armament rusesc, transmite AFP.

Washingtonul este preocupat de discuţiile ce au loc între India şi Rusia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană S-400.

Congresul american a adoptat în 2017 o lege, susţinută atât de republicani, cât şi de democraţi, care impune sancţiuni economice oricărei ţări sau entităţi care încheie contracte de armament cu întreprinderi ruseşti.

La cererea Pentagonului, legea autorizează exceptări de la aceste sancţiuni, în ideea de a nu arunca definitiv anumite ţări în braţele Rusiei.

Secretarul apărării, Jim Mattis, vrea ca SUA să poată începe vânzarea de armament către India, cel mai mare importator mondial în materie de apărare, şi contrapondere potenţială la influenţa în creştere a Chinei în Asia.

Faptul că au fost prevăzute exceptări a dat impresia că Washingtonul va proteja guvernul indian „de toate repercusiunile (…) orice ar face”, a declarat miercuri Randall Schriver, secretar adjunct în Departamentul Apărării, responsabil cu regiunea Asia-Pacific.

„Aş spune că este o impresie eronată”, a afirmat el, cu prilejul unui colocviu desfăşurat la centrul de reflecţie Carnegie Endowment For International Peace de la Washington.

„Am fi foarte îngrijoraţi dacă India ar căuta să obţină noi sisteme majore de armament (din Rusia). Nu pot afirma astăzi că (India) ar fi scutită, că vom utiliza această derogare”, a menţionat Schriver.

Responsabilul american a făcut aceste afirmaţii cu câteva zile înaintea unei reuniuni istorice prevăzute la New Delhi săptămâna viitoare, când Jim Mattis şi secretarul de stat Mike Pompeo se vor întâlni pentru prima dată cu omologii lor indieni, în format „2+2”.

Randall Schriver a calificat drept „foarte preocupantă” posibilitatea ca India să achiziţioneze sisteme S-400 ruseşti. „Am prefera în mod clar ca India să caute alternative şi să analizeze dacă nu am putea deveni un partener care să răspundă acestui fel de necesităţi”, a adăugat el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...