SUA anunță că aproximativ 300 de combatanți ai Statului Islamic au fost uciși într-o operațiune în Afganistan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 300 de combatanți ai Statului Islamic (SI) au fost uciși într-o operațiune întreprinsă acum două săptămâni de către forțele afgane susținute de către SUA, a anunțat miercuri la New Delhi un comandant al NATO în Afganistan, generalul american John Nicholson, estimând că gruparea jihadistă a primit astfel o grea lovitură, relatează agenția Reuters.

Potrivit generalului Nicholson, ofensiva întreprinsă în provincia afgană Nangarhar (est) a făcut parte din operațiunile americane ce vizează distrugerea capabilităților Statului Islamic indiferent unde s-ar afla, în Irak, Siria sau Afganistan.

Gruparea, despre a cărei prezență se crede că s-ar limita la trei sau patru din cele peste 400 de districte ale Afganistanului, a revendicat luna trecută responsabilitatea atacului împotriva unei demonstrații a minorității șiite Hazara la Kabul, soldat cu cel puțin 80 de morți.

Generalul american, aflat la New Delhi pentru convorbiri cu armata indiană, care i-a oferit asistență și arme Afganistanului, a afirmat că forțe afgane, ajutate de către SUA, au întreprins recent o operațiune împotriva Statului Islamic. „Ele au ucis un anumit număr de lideri importanți ai organizației și până la 300 de combatanți de-ai lor. Desigur, este greu de obținut un număr exact, dar ar fi circa 25 % din organizație cel puțin, și aceasta reprezintă o grea lovitură pentru ei”, a mai spus Nicholson.

Statul Islamic și-a făcut apariția în Afganistan prima dată la începutul lui 2015 și avea circa 3.000 de combatanți în momentul său de vârf, mulți dintre ei fiind foști membri ai unor grupări militante, precum talibanii din Pakistan și Mișcarea Islamică din Uzbekistan.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...