(STUDIU) Poluarea ucide anual mai multe vieți decât orice boală; Care ar fi soluția

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai mult de doua milioane de decese ar putea fi prevenite în întreaga lume în fiecare an, dacă ar fi respectate normele de poluare a aerului recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în special în China și India, potrivit unui studiu publicat în revista Environmental Science and Technology, informează AFP.

Poluarea provoacă 3,2 milioane de decese premature pe an, conform estimărilor OMS, mai mult decât SIDA și malaria la un loc, au calculat autorii studiului. Cercetătorii s-au axat în principal pe particulele suspendate în aer mai mici de 2,5 microni. Ele pot pătrunde adânc în plămâni, crescând riscul cardiac, de accident vascular cerebral și de boli pulmonare precum emfizemul sau cancerul.

Aceste pulberi provin din arderea cărbunelui în centralele electrice, din gazele de eșapament produse de automobile și din alte emisii industriale. În țările cu venituri mici, aceste pulberi sunt produse în principal de sobe care funcționează cu cărbune sau lemn, fie pentru gătit, fie pentru încălzire.

Majoritatea populației lumii trăiește cu concentrații mai mari de 10 micrograme la 1000 de metri cub de aer, nivelul maxim dezirabil potrivit OMS. În unele zone din India și China, concentrațiile depășesc nivelul de 100 micrograme la 1000 de metri cub de aer, notează AFP.

Am căutat să determinăm în câte țări ale lumii au fost reduse aceste particule în scopul diminuării mortalității, a explicat Joshua Apte, de la Universitatea din Texas. El a declarat că modelul informatic dezvoltat pentru acest studiu „ar putea ajuta la elaborarea de strategii pentru protejarea sănătății publice”.

India și China ar trebui să reducă nivelul mediu al particulelor cu 20% până la 30% pentru a menține rata actuală a mortalității, ținând cont și de creșterea populației lor, au estimat cercetătorii. Dar în ciuda acestor reduceri, concentrația de particule rămâne cu mult peste recomandările OMS.

Conform studiului, pentru a ajunge la 10 micrograme/ 1000 metru cub aer, ar fi necesare măsuri drastice cum sunt reducerea la jumătate a mortalității generate de poluarea aerului și reducerea de către țările foarte poluate cu 68% a densității microparticulelor în raport cu nivelul anului 2010.

Dacă nivelul poluării aerului rămâne neschimbat, rezultatul va fi că mortalitatea va crește cu 21% în India și cu 23% în China. În plus, odată cu îmbătrânirea populației, numărul persoanelor vulnerabile la bolile legate de poluare va crește.

Potrivit statisticilor, țările din Asia reprezintă 72% din cele 3,2 milioane de decese anuale cauzate de poluare.

În țările mai puțin poluate, cum ar fi Statele Unite ale Americii, o reducere de 25% a concentrațiilor microparticulelor ar salva anual 500.000 de vieți, susțin cercetătorii în studiul menționat de AFP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...